Care e cea mai urâtă grupă, Columbia-Grecia-Coasta de Fildeş-Japonia sau Franţa-Elveţia-Ecuador-Honduras? Aş înclina către prima variantă, poate din cauza ultimei impresii – penaltiul revoltător datorită căruia s-au calificat grecii în optimi.

Samaras e unul dintre cei mai indolenţi-ineficienţi atacanţi pe care i-am văzut vreodată. În barajul cu ai noştri, când ajungea mingea la el mă linişteam. În afara faptului că are fuleu şi că-i joacă pletele când aleargă, nu arată mai nimic. Dar dacă până la acest meci îl consideram inutil şi nu pricepeam de ce continuă să fie titular (ceea ce e valabil şi pentru alţi greci, “jucători foarte puternici”, cum i-a descris strategul Piţurcă), de-acum îmi e şi antipatic. Pentru că şi-a proptit bocancul stâng în gamba stângă a bietului Sio – care, abia intrat pe teren, era cu spatele şi habar n-avea că urma să “comită” un fault -, apoi şi l-a înfipt în pământ, pentru efect, iar ca drama să fie totală, şi-a dat şi cu stângul în dreptul. Un cabotin. Mi-am dorit să nu înscrie de la 11 metri, dar n-a fost să fie.

Pe scurt, Grecia nu merita să se califice. Şi, dacă tot vorbim despre echipe care nu au ce căuta în faza superioară, hai să ne jucăm un pic şi să schimbăm regulile: ce-ar fi să ne imaginăm o lume paralelă în care, indiferent de locul pe care îl ocupă, din grupe ar ieşi naţionalele frumoase, cele pe care ne place să le vedem? Hai, că ştiţi ce vreau să zic. Cum ar fi să plece acasă ăia de ne îmbie să mutăm pe alt canal – plictisitorii, sabotorii şi “pragmaticii”? Cum ar fi să votăm estetic? :)

Atunci, din grupa A ar merita să se califice şi Croaţia, deci trei echipe. La fel, din grupa B, pentru generozitatea lor, ar merge mai departe şi australienii. Din grupa C însă, ar rămâne doar Columbia şi tot aşa din grupa D, numai liderul, Costa Rica (pentru că Italia s-a dovedit goală de conţinut, iar Uruguay trebuie să plătească pentru muşcătura lui Suárez). Din grupa Franţei, oricât s-ar strădui, celelalte trei sunt mediocre, iar din grupa Argentinei, aş face rocadă între Nigeria şi Bosnia. Din grupa G, Portugalia e lipsită de energie, însă Ghana are potenţial să se dăruiască, deci iarăşi trei echipe, şi, în fine, din ultima grupă, chiar dacă nu s-au disputat ultimele meciuri, aş trimite la aeroport Rusia şi Coreea de Sud, păstrând Algeria şi (cu largheţe) Belgia.

Am obţine tot şaisprezece echipe, însă mai multe şanse de a ne bucura de spectacol. În optimi, în locul unor întâlniri disproporţionate (estetic, nu uitaţi!) precum Argentina-Elveţia, Franţa-Nigeria şi Costa Rica-Grecia, am putea vedea, de exemplu, Costa Rica-Ghana, Franţa-Bosnia sau Columbia-Algeria, şi atunci am avea de ambele părţi pasiune şi sufletişti.

Mai rămâne o întrebare pentru care nu am răspuns: dacă am pune frumuseţea înaintea scorului, ce rost ar mai avea golurile? Am mai putea vorbi despre victorii? Chiar aşa: ce ţinem minte după un meci, după un campionat sau după un turneu final? Cu ce rămânem când ni se estompează cele câteva secunde ale fiecărui gol? Cum e fotograma unică pe care, inconştient, o salvăm din orice secvenţă de viaţă? De ce ea?

*