Toate meciurile din optimi au fost câştigate de echipe clasate pe locul întâi în grupe. Foarte interesant. Cred că asta nu s-a mai întâmplat la vreo altă ediţie de Mondial, ceea ce şubrezeşte teoria că “învingătoarea porneşte mai greu”.
Să facem un bilanţ după această fază: cu ce rămânem? Cine ne-a impresionat, cine ne-a dezamăgit? De cine ne va fi dor şi de cine nu?
Belgia – SUA 2-1 (0-0), după prelungiri. Au înscris De Bruyne şi Lukaku, respectiv Green.
– Nu există nici o naţională despre care să poţi spune, în această etapă, că ar merita să devină campioană mondială. Valorile sunt apropiate, iar calificarea depinde foarte mult de inteligenţa antrenorilor şi de “greutatea” băncii de rezerve (s-a văzut asta în trei cazuri, Olanda-Mexic, Franţa-Nigeria şi Belgia-SUA).
– Echipele europene ajung mai uşor în situaţie de gol decât cele americane şi au, în general, stiluri mai închegate.
– De la perioada lui Pelé încoace, este pentru prima dată când naţionala Braziliei nu creează faimoasa “ţesătură de pase”, acel jogo bonito plăcut ochiului, iar această lipsă nu este compensată de o alternativă coerentă. (Mai mult decât atât, Brazilia a avut, la unele ediţii pe care nu le-a câştigat, o echipă mai frumoasă decât cea a învingătorilor.)
– Singura naţională care a trecut mai departe fără emoţii intense a fost Columbia. În sferturi puteam avea, foarte bine, Mexic-Grecia ori SUA-Elveţia.
– Cele mai vulnerabile naţionale ajunse între primele opt îmi par a fi Costa Rica (care ar trebui să uite cumva că a ajuns atât de sus) şi Argentina (care, fără Messi, e cam de nivelul României).
– Singura echipă care, în optimi, şi-a crescut jocul (cum se zice în tenis) este Belgia, dar celelalte trei europene – Olanda, Franţa şi Germania – sunt cele mai puternice din punct de vedere mental.
În fine, am încropit un “11” cu jucători care mi-au plăcut şi care au plecat acasă după optimi. I-am zis Tim’s team, după eroul americanilor, care a făcut un meci extraordinar cu Belgia, apărând vreo 25 de şuturi trase pe spaţiul porţii.
– Tim Howard (SUA), cu rezerva Ochoa (Mexic) – Beasley (SUA), Márquez (Mexic), Halliche (Algeria), Cáceres (Uruguay) – Guardado (Mexic), Bradley (SUA), Feghouli (Algeria) – Sánchez (Chile), Oribe Peralta (Mexic), Slimani (Algeria)
Pe cât de urâtă mi-a fost echipa Greciei – nu pentru că ne eliminase pe noi, ci fiindcă înşală fotbalul -, pe atât de dor îmi va fi de mexicani. Los corazones.
*
Comentarii