Unul îşi face dreptate la vedere, prin metode fizice, pentru că nu dă doi bani pe instituţii şi pe norme sociale.

Celălalt acţionează subteran, prin metode insidioase, pentru că nu dă doi bani pe oameni şi pe respectul lor de sine.

Unul reprezintă latura hard power a capitalismului românesc. Celălalt a înţeles că acum e vremea pentru soft power.

Amândoi sunt convinşi că toţi oamenii sunt de vânzare. Probabil nimic nu i-a contrazis până acum. Sau nimeni. Niciunul nu ia în calcul reculul realităţii, care devine elastică şi se întoarce împotriva agresorilor săi dacă e forţată, dacă presiunea asupra sa nu e una răbdătoare şi de durată.

Niciunul nu înţelege când totul se prăbuşeşte. Pentru că instituţiile sunt ale oamenilor, iar oamenii sunt ai principiilor lor. Şi, vorba lui Hemingway, un om poate fi distrus, dar nu înfrânt.