Nu contează cine eşti şi nici dacă eşti primul care publică o ştire. Contează să fii credibil şi, eventual, să dai şi cheia corectă pentru interpretarea informaţiei.
Aceasta este una dintre ideile pe care le-am desprins din previziunile privind relaţia generaţiei de 12-24 de ani cu mass-media. Faptul că pe adolescenţii şi tinerii de azi îi interesează prea puţin de unde provine o informaţie şi preferă aşa-numitele “agregatoare de conţinut”, adică site-uri complexe care grupează ştiri şi articole din mai multe surse, modifică (sau va modifica) radical regimul exclusivităţii, regina neîncoronată a presei de cel puţin două secole încoace.
Cititorilor de mâine şi de poimâine (care nu vor mai fi minoritari prea mult timp) nu le va păsa cine a avut întâietatea. În lumea virtuală, fiecare poate fi cine vrea, îşi poate recompune identitatea sau îşi poate multiplica eul, astfel încât e complicat şi, la urma urmei, inutil să mergi pe fir pentru a descoperi sursa primară a unei informaţii. Ca atare, reacţia firească a tânărului născut cu laptopul în faţă şi cu mobilul în buzunar va fi să evite o corvoadă şi să înghită doar conţinutul. Nu cine, doar ce.
De aici decurge însă şi un mare risc, acela al simplificării mijloacelor de manipulare. Când iei totul de-a gata, fără să ştii de unde vine, eşti o pradă mult mai uşoară.
Preferinţa pentru locurile unde poţi găsi (aproape) totul şi căderea în dizgraţie a exclusivităţii mai înseamnă ceva. Pentru că viteza vieţii creşte şi cititorii vor alege informaţia cât mai scurtă, de preferinţă livrată pe telefonul mobil, putem spune că viitorul va fi plin de oameni care nu vor şti cum, ci doar unde.
De aceea au de câştigat “agregatoarele”. Pentru că majoritatea va alege sursa complexă pe care o va considera de încredere şi unde va găsi informaţie din cât mai multe domenii.
Viitorul cititor nu va fi neapărat unul informat, dar cu siguranţă va fi conectat. Informaţia va veni la el, nu invers, iar riscul este că se va mulţumi să fie căutat, nu să caute el însuşi.
Nu cine. Ce. Nu cum. Unde. Anonimul credibil.
Comentarii