Arta e ocupare nonviolentă, arbore lăuntric care răsare instantaneu, picătura de cerneală care se disipează, muritoare, în paharul cu apă, cucerindu-l. “Pina” e artă în artă, re-facere, prin puterea amintirii, a unui sentiment pierdut. Recunoştinţa faţă de un om care ţi-a transformat viaţa în destin produce o vibraţie nesfârşită.

Pina (2011). Regia: Wim Wenders.

*

Noi, majoritatea, avem cu trupurile noastre o relaţie industrială: le furnizăm materie primă, le curăţăm periodic şi ne aşteptăm să meargă. Nu ni le conştientizăm şi nu ni le cultivăm. Nu ştim să păşim, uităm să rămânem verticali, ne incomodează mâinile. Ne e ruşine. Ne tratăm trupul ca pe o anexă a minţii, o anexă care transmite mesaje doar ca reflexe neprelucrate. E o ignorare cvasi-totală, în care gesturile sunt groteşti, atitudinile – aleatorii, iar poziţiile, pocite.

*

Conştienţa: starea în care simţi fluxul vieţii până în degetele mici de la picioare. Prezenţă în tine însuţi, conectare la toate celulele: gândeşte-te ce faci şi, dincolo de cuplarea minţii cu trupul, încearcă să te înţelegi. Nu lăsa nimic din cauzele interne să se piardă în efecte.

*

Eliberarea de cuvinte. Cât din tine poţi să comunici privind, aşezându-te într-un anume fel, asimilat, mişcând capul, tăcând? Lumea e saturată de vorbe, liniştea se ascunde în aparenţa plictiselii, iar plictiseala, până una-alta, înspăimântă mai tare ca moartea.

*

Chipul cuiva care a fost învăţat să fie conştient de sine domină orice cadru. Nu trebuie să rostească argumente, pentru că ideea e lumina care i-a curăţat ochiul şi acum se întoarce în lumină.

*

Dacă ai şansa de a fi ales de un mentor, de unul dintre acei oameni care nu se mulţumesc niciodată cu răspunsurile altora, şi care te obligă, iubindu-te, să-l urăşti pentru că cere de la tine mai mult decât ceri tu însuţi, într-atât încât devine obositor şi imposibil, dar totuşi de nepărăsit, căci altcineva din tine ştie că el îţi oferă sens, dacă ai această şansă, atunci eşti parte din rarele nuclee care emană acea energie a pământului rotindu-se în jurul propriei axe.

*

Bătrâneţea e suportabilă, mai puţin apăsătoare, ba chiar rodnică, atunci când te ţii bine, cu braţele, cu picioarele, cu unghiile, cu mintea, oricât de greu le-ar mai fi, de ceea ce iubeşti să ştii să faci.

*

Toate acestea le-am trăit datorită unui film care e numai dans, mişcare însămânţată cu ideile unui om care şi-a luat propriul trup în posesie, care îi stăpâneşte demonii, care poate să explice şi în cuvinte ce caută, dar care a ajuns în acel spaţiu de unde controlează direct ochiul privitorului, pentru a fi pregătit să păşească dincolo. Pina.

 *