LOCUL 3: American Gangster. Regia: Ridley Scott. Cu: Denzel Washington, Russell Crowe.
Aţi auzit de Joe Bonanno, Carlo Gambino, Lucky Luciano, Meyer Lansky? Bineînţeles, Hollywoodul şi-a făcut datoria în a le spori faima şi după moarte. Dar despre Frank Lucas ştiţi ceva? Nu? E un personaj la fel de real, a fost capul lumii interlope din Harlem în anii ’70 şi, spre deosebire de mafioţii de mai sus, trăieşte. El este “eroul” acestui film care-i descrie ascensiunea, prăbuşirea şi supravieţuirea. Lucas a avut o idee simplă: să elimine intermediarii traficului de droguri. Folosindu-se de o structură de stat pe cât de serioasă, pe atât de coruptibilă, el a adus heroină aproape pură direct din sud-estul Asiei, a ambalat-o şi apoi a distribuit-o prin propriii dealeri.
A se atinge de acea structură – vă las s-o aflaţi singuri :)- este una dintre cele două provocări pentru detectivul personificat de Russell Crowe, alături de misiunea de a-l dovedi pe Lucas. Un film despre eterna ispită a puterii şi despre greşelile mărunte care determină marile căderi, un film care, la fel ca protagonistul său, gangsterul, este salvat de un final foarte…. american.
LOCUL 2: Kung Fu Panda. Regia: Mark Osborne, John Stevenson. Voci: Jack Black, Dustin Hoffman, Angelina Jolie, Ian McShane.
Un desen animat cum de mult n-am văzut. Mai bun decât “Shrek” sau “Ice Age”. O superbă transpunere epică a unor chestiuni filosofice nemuritoare: conflictul dintre tradiţie şi demonul egocentrismului, dualitatea ezoterism-exoterism sau tensiunea dintre “a te lua mereu în serios” şi “a fi capabil să râzi de tine însuţi”. Dar dincolo de aceste formule complicate (prea mă iau în serios şi eu :)), este povestea unui urs panda care se visează un invincibil luptător kung fu, în timp ce tatăl său vrea ca el să păstreze afacerea familiei – tăiţeii. E povestea relaţiei dintre maestru şi discipol şi a unei propoziţii emblematice: “Nu există accidente”. Tradiţia se validează continuu, mai ales dacă este atacată. Contestatarii ei nu fac decât să o reconfirme ca reper.
LOCUL 1: It’s a wonderful life. Regia: Frank Capra. Cu: James Stewart, Donna Reed.
Filmul perfect pentru Sărbători. Pentru încărcarea bateriilor, pentru a ne readuce aminte “ce facem noi aici”. Dacă nu l-aţi văzut niciodată, nu mai pierdeţi nici o zi. Căutaţi-l. Dacă îl ştiţi, nu ezitaţi să-l revedeţi. E un exerciţiu cum nu se poate mai folositor. Căci mai presus de “a-ţi urma visul”, idee pe care o auzim tot mai des, este puterea de a renunţa la visul tău pentru visurile celorlalţi. Chiar dacă, uneori, când ţi-ai pierdut încrederea, e nevoie să intervină un înger pentru a ţi-o dovedi. Sacrificiul altruist bate oricând realizarea personală. Dăruirea e supremul bumerang al vieţii.
Comentarii