Zece comentarii la ghidul de “omorâre” a jurnalistului
Cel mai interesant şi mai realist articol din ediţia “Dilemei vechi” dedicată jurnalismului este chiar argumentul pentru tema săptămânii, intitulat Cum să “omori” un jurnalist fără să încalci legea – ghid practic în zece puncte.
Semnatarul, M.M. (Matei Martin?), sesizează ironic-amar câteva dintre tendinţele care macină structura de rezistenţă a profesiei noastre. Cu unele dintre ideile sale sunt de acord, cu altele, nu. Să le luăm pe rând:
1) Ţine-l în redacţie…
Aceasta este cu adevărat o boală cronică. Există şi circumstanţe favorizante – internetul, agenţiile de presă, dezvoltarea departamentelor de PR, pe scurt faptul că ştirile te copleşesc şi că, aparent, nu mai trebuie să te duci tu după ele. Când colo, neieşitul pe teren rupe legătura cu oamenii şi duce la un patinaj pe suprafaţa realităţii.
2) Pune-l să realizeze simultan materiale pentru ziarul tipărit şi pagina online.
Aici nu sunt de acord cu autorul “ghidului”. Cine vrea să supravieţuiască în această meserie trebuie să înveţe, cât mai repede, să-şi adapteze scriitura pentru cele două medii.
3) Organizează-i cu stricteţe timpul de lucru…
Aici intervine rolul şefilor de secţie, pentru că în nici o organizaţie nu există încredere totală, dar nici nu se poate funcţiona fără reguli. Trebuie găsit echilibrul între sarcini impuse de sus şi iniţiative venite de jos cărora li se răspunde cu “da”.
4) Redu drastic cheltuielile profesionale…
Şi aici sunt de acord. Dacă ziaristul nu simte că învaţă mereu, că este valorizat şi trimis de redacţie la specializări, va începe să se uite în alte “ogrăzi” şi, poate nu la prima, dar la a treia ocazie va accepta o altă ofertă.
5) Mizează pe cultura organizaţională: logica de grup mai presus de orice!
Boemia redacţională totală nu mai e posibilă. Una e atmosfera firească, alta e lipsa de repere. O companie nu poate funcţiona fără nişte principii. Iar dacă nu le transmite şi angajaţilor aceste principii, degeaba se mai chinuieşte. Şi în acest caz, soluţia e măsura justă.
6) Evaluează-i în permanenţă prestaţia…
Bineînţeles că o “reflectare” a muncii jurnalistice într-un tabel de Excel e o aberaţie. Însă, din ce am observat eu, e bine să-i spui cât mai des unui tânăr când greşeşte şi când reuşeşte. Când produce un material şchiop şi când rezultatul corespunde cu ceea ce aşteptai de la el. E util pe termen lung.
7) Introdu un sistem de recompense & penalizări în funcţie de numărul de accesări pentru fiecare articol…
Din nou, M.M. are dreptate. Dacă ajungem să judecăm eficienţa unui jurnalist numai în cifre sau preponderent în cifre, devenim contabili de presă.
8 ) Începe şedinţele de sumar comparînd ediţia curentă a publicaţiei cu ediţiile ziarelor concurente…
Se vede că M.M. lucrează la un săptămânal de cultură
9) Informează-l în permanenţă despre situaţia companiei (pune accent în primul rînd pe probleme)…
Ce bine-ar fi ca redacţia să poată fi informată continuu atât în legătură cu problemele, cât şi cu succesele… O comunicare bine strunită ar rezolva multe frustrări şi ar elimina temeri inutile.
10) Spune-i în permanenţă că ziarul poate apărea în aceleaşi condiţii şi dacă e făcut cu jumătate (o treime, un sfert, o zecime etc.) din angajaţi…
Unii consideră că asta e o metodă de a pune presiune şi de a nu lăsa reporterul/redactorul să scadă turaţia. Eu, unul, nu cred că e o abordare fericită, dimpotrivă. Motivaţia se obţine în primul rând prin raportare la colectiv şi la dorinţa fiecăruia de a fi apreciat, nu inoculând temerea concedierii.