Trei filme luminoase pentru toată familia

Poate simţiţi nevoia unei pauze de la filmele de acţiune ori de la cele prea “adânci”. Poate căutaţi ceva la care să vă puteţi uita împreună cu copiii (dacă încă o faceţi ) şi care să vă încarce bateriile, poate vă e dor de ceva simplu şi solar. De-asta am ales cele trei titluri de mai jos.

The Secret of Kells (2009). Regia: Tomm Moore, Nora Twomey.

Acesta este, poate, cel mai frumos film de animaţie pe care l-am văzut. E despre Cartea din Kells, un manuscris iluminat pe care irlandezii îl consideră o comoară naţională. Povestea se petrece în jurul anului 800 la abaţia din Kells, condusă de abatele Cellach, care nu ştie cum să ridice mai repede uriaşele ziduri de lemn ce ar urma să apere comunitatea de atacurile vikingilor.

În abaţie trăieşte şi nepotul său Brendan, care se joacă pe unde apucă şi se strecoară cum poate printre regulile monahale. El, copilul, este eroul, iar curajul şi curiozitatea îi vor fi puse la încercare odată cu sosirea bătrânului călugăr Aidan, care nu duce cu sine “decât” manuscrisul Cărţii şi o pisică albă pe nume Pangur Ban.

Pentru a termina ilustraţiile, Aidan are nevoie de o cerneală specială, preparată din fructele unor arbori care cresc în pădurea înspăimântătoare de lângă abaţie. Iar Brendan, sfidând interdicţia unchiului său, va porni în căutarea acelor bobiţe verzi şi aşa, învingându-şi spaima, o va întâlni pe protectoarea pădurii, fetiţa-lupoaică Aisling, al cărei nume înseamnă “vis” în vechea limbă a celţilor.

Destul cu povestea. V-aş mai spune, poate, că animaţia este extraordinară, că ilustraţiile şi combinaţia de culori îi fac să viseze pe copii împreună cu oamenii mari şi că magia întâmplărilor din pădure nu e întrecută decât de miraculoasa lumină pe care o emană, odată încheiată, Cartea.

*

We Bought a Zoo (2011). Regia: Cameron Crowe. Cu: Matt Damon şi Scarlett Johansson.

Încă multe zile după ce văzuserăm acest film, fetele mele continuau să exclame prin casă, cu intonaţia lui Rosie, we bought a zoo!, iar noi, părinţii, zâmbeam instantaneu. Rosie e sora mai mică a lui Dylan şi amândoi sunt copiii jurnalistului Benjamin Mee – filmul e făcut după un caz adevărat -, care decide să-şi vândă casa pentru a-i fi mai uşor, după moartea soţiei.

Să scape nu de amintiri, ci de povara lor permanentă.

Dar casa cea nouă, de care se îndrăgostesc imediat atât el, tatăl, cât şi Rosie, cu care amândoi rezonează în felul acela misterios când vocea interioară îţi spune “asta e!”, ei bine, casa are o “problemă”: se vinde la pachet cu o grădină zoologică lăsată în paragină, ai cărei angajaţi, unul mai pasionat decât altul, au rămas să îngrijească, aşa cum pot, animalele toate.

De-aici încolo, poate bănuiţi. De-aici încolo va fi aproape imposibil, iar Benjamin va vrea să renunţe, dar şi să rămână, să-i împace şi pe Dylan, care, în prag de adolescenţă, şi-a pierdut prietenii “de la oraş”, dar şi pe Rosie, cu păunii ei cu tot, cărora le-a dat nume şi cu care se înţelege în limba copilăriei.

Să cred, să nu cred, să investesc, să-mi văd de treabă, care e decizia cea bună, ce caut eu aici, ce e mai bine pentru copiii mei, am vreo datorie faţă de străinii ăştia, nimeni n-o poate înlocui pe Katherine, să uit, nu pot să uit, uite că pot simţi din nou.

*

The Odd Life of Timothy Green (2012). Regia: Peter Hedges. Cu: CJ Adams, Jennifer Garner, Joel Edgerton.

Părinţi care n-au învăţat nicicum să-şi susţină copiii, părinţi care (se) mint pentru imaginea copiilor lor, părinţi care transferă asupra copiilor propriile nereuşite, părinţi care pun atâta presiune asupra copiilor, încât le transformă copilăria într-o competiţie încrâncenată,

dar şi doi soţi care se iubesc, care sunt cu adevărat în stare să crească un copil şi care ar face orice pentru a li se spune “mamă” şi “tată”. Numai că nu se poate.

Iar dacă ei nu mai au cum, dacă au încercat tot ce era omeneşte, atunci e bine şi frumos să li se întâmple o minune. Să primească un copil aşa cum visau, ca în basme, cu toate calităţile pe care i le doreau, a cărui ivire să nu-i lumineze doar pe ei, ci şi pe toţi ceilalţi care au mereu ceva de demonstrat.

Timothy Green nu se supără pe nimeni şi pe nimic din ceea ce întâlneşte, îşi păstrează entuziasmul şi când e împreună cu fata de care s-a îndrăgostit, şi când, ţinut pe tuşă la meciurile de fotbal, le duce pahare cu apă coechipierilor şi antrenorului. El e darul pe care l-au primit Cindy şi Jim, nu invers. Iar ei nu uită asta şi învaţă de la el să se bucure. Şi-atunci, merită să devină părinţi.

*