TIFF Lounge (1): ce-am aflat de la Cristian Mungiu

Primul invitat al “trândăvelii cu folos” de la Meeting Point mi-a făcut misiunea de “moderator” mult mai uşoară şi m-a ajutat să scap de emoţii după numai câteva minute. A eliminat formalismele chiar de la început, le-a cerut participanţilor să se aşeze cât mai aproape şi să spună fiecare cu ce se ocupă şi, mai ales, a povestit mult şi consistent.

- filmul “Amintiri din Epoca de Aur” va fi difuzat în cinematografe nu cuprinzând cinci legende, cum scriam eu ieri, pentru că tot ar fi prea lung, ci împărţit în două pelicule a câte trei, astfel că publicul va putea să vadă toate cele şase scurtmetraje din versiunea extinsă; Mungiu nu a decis încă dacă e bine ca filmele să fie proiectate unul după altul, în aceeaşi zi, sau să lase o perioadă între distribuirea unei jumătăţi şi a celeilalte

- una dintre “legendele urbane” lăsate pe dinafară – deşi ar fi fost, poate, cea mai spectaculoasă din perspectivă cinematografică – pleca de la interdicţia din ultimii ani ai comunismului de a mai transporta decedaţii dintr-o localitate în alta, de teamă că s-ar aduna prea mulţi oameni la procesiunile funerare; o familie care n-a vrut cu niciun chip să-şi înmormânteze un bărbat în localitatea unde murise a apelat la nişte “întreprinzători” (meserie apărută prompt) care l-au pus pe tren, rezemându-l de banchetă şi pretinzând că e beat şi doarme, la un moment dat un străin l-a împins în glumă, cadavrul s-a lovit de geam şi a căzut, călătorii s-au panicat crezând că-l omorâseră, l-au aruncat pe geam, iar în gara de destinaţie le-au spus rudelor că omul coborâse la staţia precedentă…

- Mungiu a explicat că n-a turnat această poveste pentru că într-un scurtmetraj ar fi fost prea dificil de explicat contextul politic care determinase o asemenea măsură socială, de a nu-ţi mai putea înmormânta rudele într-o localitate diferită de cea unde muriseră

- drepturile de autor pentru piesele folosite pe coloana sonoră sunt foarte scumpe şi constituie o problemă la fiecare film; în cazul “Amintirilor…”, pentru a folosi circa 30 de secunde dintr-o melodie cântată de Al Bano s-au plătit 7000 de euro, însă “recordul” l-au bătut tot românii, care au pretins 20.000 de euro pentru mai puţin de un minut dintr-o bucată de propagandă ceauşistă, la care producătorii, bineînţeles, s-au văzut nevoiţi să renunţe

- filmările de la Casa Presei, pentru Legenda fotografului oficial, s-au făcut la 5 dimineaţa, când lumea nu venise la muncă, însă, pentru a reconstitui aspectul ceauşist al clădirii, fără uriaşele logo-uri de ziare montate astăzi pe faţadă, fără reclame şi mash-uri, s-a apelat la tehnologie computerizată

- când i s-a “reproşat” că Legenda şoferului de găini te pregăteşte continuu pentru ceva care nu se mai întâmplă, Mungiu a replicat că aceasta e o “sechelă” a vizionării de filme americane, unde intriga din primele minute te duce spre un final previzibil, şi că e încântat dacă spectatorii au fost contrariaţi, deoarece, în viaţă, lucrurile nu se petrec astfel

- întrebat cum au reacţionat străinii la Cannes, la proiecţia “Amintirilor…”, Mungiu a spus că, poate spre surpriza noastră, ei înţeleg mult mai mult decât ne aşteptăm, însă au existat şi reacţii neaşteptate; de exemplu, nu au râs când secretarul primăriei îi spune activistului venit în inspecţie că WC-ul e “încolo” (fază la care clujenii s-au “spart”), în schimb s-au distrat de minune când Bughi, vânzătorul de aer, îi spune Crinei să nu-şi facă griji, că unchiul său e secretar la judeţ…

- în fine, Mungiu a mărturisit, la o întrebare privind felul în care Palme d’Or i-a schimbat viaţa, că efectul cel mai grav a fost că a vorbit atât de mult în prima perioadă de după câştigarea trofeului, în festivaluri, conferinţe de presă, interviuri şi întâlniri cu publicul, încât ajunsese să nu se mai suporte auzindu-se pe sine, să nu se mai poată uita în oglindă, drept pentru care a făcut o pauză de câteva luni pentru a reveni la normal.

P.S. Invitatul de astăzi al întâlnirii TIFF Lounge este directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov. Ora 17, Meeting Point, Muzeul de Artă.