Şansa digitală a României

Un articol semnat de Joseph Nye, autorul conceptului de soft power, şi prezentarea cărţii “The New Digital Age” (Noua eră digitală), scrisă de preşedintele executiv al Google, Eric Schmidt, m-au dus cu gândul la şansa care i se oferă României în contextul “divizării” vieţilor noastre între realitate şi internet.

Încep cu una dintre previziunile lui Schmidt, şi anume că statele vor fi obligate să aibă două politici externe, una pentru lumea geografică, în care vor continua să ne trăiască trupurile, şi una pentru lumea virtuală, care ne va acapara tot mai mult timpul mental. Această “splitare” va determina situaţii paradoxale din punct de vedere geopolitic. (A şi făcut-o, dar încă nu se resimte la nivelul masselor.) De pildă, două sau mai multe ţări vor putea fi în relaţii de pace sau chiar partenere în realitatea fizică, dar în război pe lumea “cealaltă”, a reţelei digitale.

Acest scenariu este primul argument pentru şansa care ni se oferă, deoarece România stă foarte bine la capitolul beligeranţei virtuale, atât în ceea ce priveşte business-urile aferente (securitate digitală, antiviruşi ş.cl.), cât şi al reţelelor subterane de “gherilă” (hackeri, crackeri etc).

Din articolul lui Nye, apărut în “Foreign Policy”, am aflat ceva care poate fi cuplat cu ideea de mai sus. Nye analizează campaniile de miliarde de dolari prin care China şi Rusia încearcă să devină mai atrăgătoare pentru restul lumii şi conchide că acestea au eşuat, din cauză că nu poţi acumula aşa-numita soft power, adică influenţă internaţională rezultată din creativitatea unor persoane sau grupuri, dacă demersul este controlat de către stat. Cu alte cuvinte, străinii se prind când într-o ţară există libertate pentru minţile originale sau când acţiunile fac parte dintr-o operaţiune de propagandă finanţată de guvern.

De aici poate fi dedus al doilea argument în favoarea României, care este în ascensiune la capitolul “soft power”, printre altele datorită filmelor sale, a muzicii pop-dance şi, de ce nu, a aurei care se înfiripă în jurul turismului tradiţional.

Ce ar putea să facă statul nostru cuplând cele două idei – prognoza şefului de la Google şi judecata lui Nye? Mai întâi, neapărat, să conceapă o strategie pentru domeniul digital, una care să acopere atât eventualitatea conflictelor, cât şi mesajele pe care vrea să le transmită, ca popor, în acest mediu trans-naţional sau chiar a-naţional.

Mai apoi, dar şi mai interesant, ar fi să profite de mulţimea de talente şi de forţa firmelor autohtone de IT pentru a crea un fel de cloud – o formă de întâlnire unde să explodeze iniţiativele destinate exclusiv virtualităţii. Să creeze spaţiul, dar să dea libertate completă actorilor, pentru a nu cădea în eroarea ţărilor care încearcă să-şi mascheze abuzurile prin PR. Să întâmpine viitorul cu propriile abordări, să-l îmbrăţişeze pentru a-i evita ameninţările. Să lase privatului promovarea statului .

Suntem într-o poziţie avantajoasă pentru dubla orânduire a lumii, deoarece sectorul digital, creativitatea şi rezultatele sale nu depind într-o măsură decisivă de starea generală a economiei sau de alianţele politice. Mai e nevoie, ce-i drept, de câteva minţi deschise la vârful statului şi, cu riscul de a vă mira, nu sunt deloc pesimist în această privinţă.

*