Ruxandra Cesereanu: “Dacă aş fi întâlnit un şaman autentic, viaţa mea ar fi fost fără cărţi şi fără vorbe”
Ruxandra Cesereanu este unul dintre cei mai activi intelectuali autohtoni. Ar putea concura cu mari şanse la titlul imaginar de “scriitorul român cu cea mai largă acoperire”. Pentru că a publicat poezie, proză fantastică, proză erotică, studii despre Gulag şi revoluţia din 1989, eseuri despre imaginarul românesc şi despre tortura politică. Şi încă. Are un blog cu adevărat artistic, care palpită de originalitate şi se hrăneşte din cărţi, călătorii şi filme. Scrie un roman care acoperă toată perioada românească din 1944 până în 2000.
Suficiente motive şi momeli pentru interviul care urmează.
***
Mihnea Măruţă: Există un cliseu: nu se mai citeste poezie. Prima intrebare: dar se mai scrie poezie?
Ruxandra Cesereanu: In Romania se scrie inca destula poezie. La kilogram. Dar nu vad un lucru rau in asta. Nu tot ce se scrie poeticeste este valabil estetic si emotional. Dar exista o altfel de valabilitate pentru fiecare individ care crede ca scrie poezie. Exista o valabilitate existentiala.
Sensul intrebarii era daca, atunci cand scrieti, va ganditi si la posibilul cititor, sau numai la propriile trairi.
Eu am cititori putini, gurmeti adica. Asa ca nu tin sa satisfac multimi si colectivitati. Ci sa imi vad de simtamintele si ideile mele. Daca ele se potrivesc si cu ale altora, atunci e un caz fericit. Daca nu se potrivesc, atunci inseamna ca scriu mai degraba pentru mine insami decit pentru ceilalti. Cei care ma citesc spun insa ca ceea ce scriu eu se potriveste cu ceea ce simt ei.
Noi am mai avut aceasta “polemica”. Nu cumva s-a transformat lumea poetilor intr-una inaccesibila publicului, unde fiecare il citeste si recenzeaza pe celalalt, dar contactul cu cititorul e subtire?
Ce inseamna contactul cu cititorul? Este o formula oarecum rigida si atzoasa. Eu nu as numi lucrurile astfel. Contact cu cititorul… Ceea ce ma intereseaza pe mine este sa fiu autentica in simtaminte (poetul ca bestie este un manifest mai vechi al meu), adica “bestie” mai intii fata de mine insami, apoi de-abia fata de cititor. Vreau sa scot ce e mai adinc din cititorul meu. Si el din mine.
Ce vreau sa zic e ca mi-as dori sa aud adolescenti invatand pe de rost si recitand poezie contemporana…
S-ar putea sa fie posibil asa ceva. Numai ca adolescentii cred ca ar fi interesati mai degraba de o poezie a cotidianului imediat, a lumii in viteza, a cuvintelor simple si dure. Iar eu nu scriu neaparat asa, decit foarte rar. Deci nu voi fi niciodata invatata pe de rost de adolescenti!
Ultimul dumneavoastra volum de poezie, intitulat “coma”, este unul extrem de violent, e un chin exhibat. De ce si de unde?
Este vorba despre o carte scrisa pe parcursul a 11 ani. Un sfert de viata de om, cum s-ar zice. In 11 ani se aduna destule nevroze pe capul si in inima oricarei fapturi. Unii se feresc sa recunoasca aceste nevroze, altii le recunosc si incearca sa le vindece. Eu, prin “coma” mea, am incercat sa imi vindec nevrozele. Cartea aceasta a fost scrisa doar la ananghie.
E un auto-exorcism?
Da, cu siguranta, este asa ceva. Cartea incepe cu poeme violente, unele anti-Dumnezeu (exagerat spus, fiindca nu aceasta a fost intentia mea), si sfirseste cu un poem delirant exact pe dos, Kyrie eleison! Finalul este terapeutic, vreau sa spun.
***
A propos de Kyrie eleison, care va e “relatia” cu Doamne-Doamne?
Cred ca este relativ buna. Relativ buna, nu mai mult de atit.
Si cu Biserica?
Asijderea. Desi aici as avea mai multe reprosuri. Probabil, insa, ca si Biserica ar avea dreptul sa aiba destule reprosuri fata de mine. Asa ca sintem chit.
Cel mai recent volum de proza pe care l-ati publicat, “Nasterea dorintelor lichide”, cuprinde, printre altele, o sarabanda de 107 portrete de barbati. Fiecare poate fi protagonistul unui alt roman. Cati sunt inspirati din barbati reali?
Foarte putini din cei 107 de post-barbati (caci sint post-barbati, intrucit explic in carte ca este vorba despre niste barbati jupuiti de imagini si viziuni si simtaminte si idei) sint inspirati din realitate. Majoritatea sint fictivi. Ceea ce m-a interesat a fost nu un insectar, ci mai degraba o lectie tipologica de anatomie. Iar lumea barbatilor nu e foarte diferita de cea a femeilor. Asa cum exista femei frumoase, urite, destepte, proaste, rafinate, vulgare etc, tot astfel exista si barbati care pot primi aceleasi calificative.
De unde vi s-a ivit dorinta de a dedica un roman barbatilor?
“Nasterea dorintelor lichide” nu este un roman, ci o carte compozita de proza, despre barbati. Si ar putea fi o replica la romanul despre questa feminina prezenta in “Tricephalos” (cartea mea de capatii, my pillow book, publicata in 2002).
Ce va place mai mult la un barbat, la prima vedere, si ce va fascineaza pe termen lung?
Imi plac inteligenta, sensibilitatea si loialitatea. Apoi curajul de a fi al unui barbat. Si nu in ultimul rind imi place umorul rafinat (dar acest ingredient este foarte rar) si bucuria de viata. Post-barbatii sint, insa, la origine, si o replica la cartea “O femeie” de Peter Esterhazy. Acesta portretizeaza in cartea sa 97 de femei. Eu, 108 barbati. Post-barbatii se traduc, actualmente, in limba maghiara, spre a fi lansati la Tirgul de Carte de la Budapesta, in aprilie 2009. Sper ca Esterhazy sa accepte sa lanseze cartea mea, daca va fi in oras.
***
Cum arata, pe ore, disciplina dumneavoastra zilnica?
Nu este intotdeauna vorba despre o disciplina. Dar este adevarat ca nu exista zi in care sa nu citesc ceva frumos sau esential si sa nu rumeg idei in acest sens. Totusi, nu am disciplina de lucru, decit atunci cind scriu la ceva compact si limpede. Apoi ascult foarte multa muzica. Rock progresiv in special si muzica psihedelica.
Puteti sa faceti o medie zilnica de ore de citit si scris?
Depinde. Uneori am vreme sa citesc cite 8 ore pe zi. Sau sa scriu vreo 4-5 ore. Alteori citesc o singura ora si scriu o jumatate de ora. Programul de cursuri la facultate, apoi munca mea de redactor la revista Steaua nu imi ingaduie sa stau acasa si sa scriu ori sa citesc pe brinci (desi as dori asa ceva).
Sa nu sarim peste: ce trupe de rock progresiv ascultati? In afara de pasiunea pentru Pink Floyd…
Ascult indeajuns de mult Van Der Graaf Generator (si Peter Hammill, solo), apoi The Doors, King Crimson, Jethro Tull, Genesis (primul Genesis, cu Peter Gabriel), Yes. Dar ascult si alte ingrediente muzicale, Dead Can Dance, de pilda, sau rock gotic de tip Within Temptation… si ar mai tot fi. Am si etape efemere. Am ascultat, de pilda, vreme de 3 luni, doar Muse sau Radiohead. Ascult si trupe mai putin cunoscute, precum Gentle Giant si Manfred Mann. Dar sa nu uit de Deep Purple si Led Zeppelin sau Uriah Heep, pe care ii ascult destul de ritualic. Mai ascult Zappa, Joplin, Hendrix, Dylan. Dar si The Who. Sint trupe care au o singura melodie-cheie. Trupa Jefferson Airplane nu cred ca mai spune nimanui astazi nimic.
E o combinatie de hippie cu stanga anilor 2000
Eu nu ideologizez muzica pe care o ascult. Miscarea flower-power a avut, intr-adevar, o orientare de stinga. Ideologic nu imi convine acest lucru. Dar ceea ce conteaza pentru mine este strict muzica produsa si sonoritatea ei (iar nu mesajul ei).
Ca tot am ajuns la ideologie (nimic nu e intamplator, nici in interviuri…
Nu exista un personaj principal, ci 32 de personaje principale. De aceea si scriu foarte greu la romanul acesta fresca. Care, in plus, trebuie sa fie si realist in sens major, tocmai pentru ca trateaza istoria Romaniei din 1944 pina in 2000.
Ati aflat ceva surprinzator cand v-ati documentat in legatura cu personajul Nicolae Ceausescu?
Da. Am fost frapata de inteligenta lui Ceausescu in anii 70 ai secolului trecut. Era un individ extrem de ambitios, dornic sa invete si sa domine. Inteligenta si viclenia lui erau taranesti, dar acute. Am fost mirata, cercetind anumite documente, sa vad cit de bine cunostea anumite lucruri.
Asta ma interesa. Pentru ca am citit zilele trecute stenograma ultimei intalniri Gorbaciov-Ceausescu, iar de acolo transpare un Ceausescu foarte diferit de cel pe care l-a creionat presa post-decembrista.
Crezusem ca a fost un individ redus mintal, aveam asupra lui perspectiva ultimului Ceausescu, autistul care nu mai pricepea nimic si se zidise in paranoia lui. Dar Ceausescu din anii 70 este surprinzator - un individ inteligent, abil, care rivneste sa stapineasca si sa controleze atent totul.
Credeti ca generatia celor nascuti dupa 1989 ii va reabilita cum se cuvine pe luptatorii anticomunisti, poate singurii care au pastrat onoarea romaneasca?
Nu stiu ce sa spun si sa cred in aceasta privinta. Studentii mei, care au acces la istoria luptatorilor anticomunisti (prin cursul meu despre literatura si totalitarism), reactioneaza variat. Unii (majoritatea) le crediteaza curajul, altii ramin indiferenti, iar altii relativizeaza lucrurile si curajul si istoria.
***
Banuiesc ca va loviti la facultate de lehamitea studentilor, provocata mai ales de politica si mass-media. Cum incercati sa-i scoateti din blazare?
Nu pot intotdeauna sa-i scot din blazare. Cred ca multi dintre ei nu au fost la vot in 2008. Nici nu este de mirare. Si mie mi-a fost sila. M-am dus la vot mai mult ca sa functionez in chip valabil ca relativ cetatean al Romaniei.
O rugaminte “tabloidala”: trei carti si trei filme obligatorii pentru sufletul unui tanar care se cauta pe sine, care cauta modele.
Maestrul si Margarita (de Mihail Bulgakov - desi nu sint sigura ca acest roman ar mai putea avea impactul pe care l-a avut asupra generatiei mele), Pamintul de sub talpile ei (de Salman Rushdie) si Dragostea in vremea holerei (de Gabriel Garcia Marquez). M-ati pus sa ma limitez la numarul 3, dar eu as avea de recomandat vreo 25 de astfel de carti, y compris Dostoievski. Cit despre filme… ar fi Nostalghia sau Andrei Rubliov (de Andrei Tarkovski), Europa sau Element of Crime (de Lars von Trier), The Pillow Book sau The Belly of an Arquitect (de Peter Greenaway). Din nou as mai fi avut destule de recomandat din Federico Fellini, Ingmar Bergman, David Lynch etc. Totusi, as tine mortis ca fapturile tinere de astazi sa citeasca adincindu-se Idiotul, Fratii Karamazov si Crima si pedeapsa de Dostoievski. Merita oricind o lectura din Dostoievski, mai cu seama la inceputul acestui secol turbulent (nu stiu cum altfel sa il numesc).
Am inteles. Stiu ca, intr-o vreme, v-ati “jucat” de-a magia alba cu cateva prietene. Ce-ati descoperit? Ati ajuns in vreo zona spirituala unde v-ati speriat?
Haha, era doar un joc in sens amical. Nici vorba de vreo initiere reala. Dar cum lumea, astazi, nu mai stie sa se joace (sau nu mai are timp), automat jocul nostru interpretat abuziv ca ceva ocult, periculos etc. Daca era sa imi fi asumat cindva vreo initiere, aceea ar fi fost una samanica. Din pacate, nu m-am nascut intr-un spatiu cu astfel de posibili initiatori (samani) si nici nu am intilnit vreunul pina acum, decit in carti. Dar daca as fi intilnit un saman autentic si ascuns de lume, poate ca viata mea ar fi fost altfel acum. Fara carti si fara vorbe, cu siguranta.
***
Pentru partea a doua a interviului, am rugat cativa ziaristi bucuresteni si clujeni care va cunosc sa va adreseze una-doua intrebari. A iesit cam asa…
Costi Rogozanu: 1) Capitolul Cultura din Raportul Tismaneanu este unul dintre cele mai contestate, din cauza tonului prea emfatic si a saraciei de date. Ce metoda ati folosit la elaborarea acestui capitol?
In Raportul Tismaneanu, eu am avut o singura contributie. La capitolul despre memorialistica de detentie, pe care l-am conceput si redactat singura. Atit. In rest, chiar daca as fi putut sa aduc nuante si in cazul altor capitole (cultura in comunism, decembrie 1989, fenomenul Pitesti), nici nu am fost solicitata, nici nu m-am autopropus in vreun sens participativ. Specialista sint (intrucit doctoratul meu a avut aceasta tema si a fost unul de pionierat in Romania) doar in ceea ce priveste memoriile de detentie.
Tot de la Costi: 2) Ce carti cititi, dintre cele romanesti proaspat aparute?
Citesc ce imi cade sub miini si ce imi trimit autorii. De pilda, l-am citit pe Alexandru Matei, cu Ultimele zile ale literaturii. Si pe Ioana Nicolaie, cu romanul ei. Si cred ca as vrea sa citesc ultimul roman al lui Filip Florian. Am primit volume din seria Opere complete Stefan Agopian, Gabriela Adamesteanu, Norman Manea, asa ca voi rasfoi si in acest sens. Citesc insa mai mult literatura straina.
“Zilele regelui”, al lui Filip Florian, e o bijuterie, in paranteza fie spus. Mai departe cu ziaristii care va cunosc…
Codruta Simina: Cum va cantariti semnatura acum? V-ati mai pune-o la bataie pentru numele vreunui politician?
Nici pomeneala. Daca mi s-ar ingadui sa vorbesc slobod, as raspunde mai dintr-o bucata (desi non-academic) - “hai sictir!”. Acesta este raspunsul meu mai nou la politikia romaneasca. Si o nespusa sila. Am si fost tentata sa scriu un text intitulat “Marea sila”.
Andra Badicioiu: De ce v-a luat 10 ani de la aparitia lui sa va cumparati mobil?
Nu mi-am cumparat mobil, l-am primit. Daca ar fi fost dupa mine, nu as fi avut nici acum. Ma irita jucaria aceasta. E o jucarie necesara uneori (recunosc), dar in general este dezagreabila si ciunteste comunicarea umana. De altfel, imediat dupa ce am primit mobilul, l-am refuzat. Dar mi s-a precizat ca, in caz de refuz, telefonul cu pricina va fi aruncat la gunoi, asa incit…
Bianca Felseghi: De ce va place sa lasati amprenta aceea de vrajitoare misterioasa?
Pentru ca viata inseamna si mister. Eu cred in verdictul poetului Stephane Mallarme (doar in verdictul lui, nu si in poezia lui) - “a sugera, iata visul“. Misterul este necesar intrucit face viata mai altfel, mai clarobscura si tainica. Nu vad nimic rau in asa ceva. Dimpotriva.
Mihai Gotiu: Care e “calitatea” de la care va revendicati mai multi, cum ati vrea sa ramaneti catalogata in “istorie”: poet, prozator, cercetator ori profesor universitar?
Poeta si prozatoare. Si femeie. Celelalte sint secundare.
Laura Laurentiu: In ce conditii ati ajunge sa torturati un om si pana unde ati merge?
Wrong question, wrong way, vorba unui personaj din serialul meu favorit, Twin Peaks (de David Lynch).
Dorin Petrisor isi aminteste ca poetul Ion Muresan v-ar fi zis odata, in redactie, la Ziarul de Cluj: “Ruxandra, atunci iti cred poezia cand te vad pe Calea Turzii, in fustita, moarta de beata intr-un sant”. Cum comentati?
Daca Ion Muresan a spus asa ceva, pentru ca eu nu-mi aduc aminte, atunci raspunsul meu este ca poate el izbuteste sa scrie poezie dupa reteta indicata mai sus, insa eu nu am nevoie de bautura, nici de sant. Imi sint propria-mi bautura si cine ma bea poeticeste ma bea exact din astfel de pricini, nu din cauze externe sin contextuale.
***
Ati scapat si de partea a doua a interviului. La desert, va propun un joc serios. Eu zic un nume de personaj, real sau de fictiune, iar dumneavoastra imi spuneti repede un substantiv insotit de adjectiv cu care il asociati. Exemplu: Iliescu - carpa kaghebista. De acord?
Okk.
Bulgakov.
histrion genial-nastrusnik.
Eminescu.
profetul minios.
Traian Basescu.
marinar argotic.
Garcia Marquez.
taifun mustos.
Emil Boc.
primar ramirp (adica nu stiu, nu imi vine nicio asociatie)
Forrest Gump.
cretinul postmodern.
Mircea Cartarescu.
videoclipul bifurcat.
Don Quijote.
one man show dulce-amar.
Elisabeta Rizea.
cruciata limbarnica.
Veronica Franco (Frumoasa venetiana)
gheisa lagunarda.
Roger Waters.
ultrabassistul taios.
Brad Pitt.
curmalul viril.
Ruxandra Cesereanu.
bisturiu inflorit. Corect era un “bisturiu visindu-si floarea”, asa mi-a spus cineva.
***
Va multumesc foarte mult. Daca vreti sa spuneti ceva ce n-am apucat sau ce nu m-am priceput eu sa va intreb…
Despre calatorii, una din pasiunile mele…
Am citit pe blogul dumneavoastra jurnalul grecesc…
Una dintre traznelile mele ar fi sa ajung pe insulele eoliene (deasupra Siciliei). Acolo mi-am inchipuit eu ca ar fi putut la o adica sa se intilneasca Ulise cu Cristofor Columb. Intr-o fantasma si fictiune a la Ruxandra Cesereanu. Si mai este proiectul Rescuing Ulysses, adica o noua Odisee, care ar tine vreo 40 de zile.
In ce ar consta?
O noua Odisee in care am participa 10 scriitori care am incerca sa rescriem textul homeric, in functie de calatoria noastra (care ar reface traseul de intoarcere de la Troia si ratacirea respectiva). Dar proiectul acesta are nevoie (pentru inchirierea corabiei, hrana si echipaj) de vreo 50.000 de euro, asa ca…
Facem un apel, cu puterile noastre de bloggeri, catre toti cei ce vor sa ramana in istoria cea noua ca niste Mecena ai unei noi Odisei…
Hihihihi.
***
NOTĂ 1. Poezia publicată la postarea anterioară face parte din volumul “coma”, Editura Vinea, 2008.
NOTĂ 2. Fotografia a fost făcută în această vară pe insula Paros.