Regele Mihai, circulaţia brandurilor şi supra-istoria

Triumfător în lupte, amicul meu Traian s-a enervat. S-a enervat după ce eu am scris că Regele Mihai este, “fără îndoială”, cea mai importantă personalitate în viaţă a României. El, care e director de creaţie într-o agenţie de publicitate, consideră că rezultatele sondajului de opinie de la care a plecat simpatica noastră polemică sunt justificate, corecte şi relevante, din simplul motiv că reflectă impactul unor branduri personale asupra mentalului colectiv.

Şi scrie Traian o lecţie-demonstraţie foarte interesantă, în care explică de ce Ţiriac a câştigat game, set şi meci cu naţia şi de ce Regele nu s-a “clasat” nici măcar între primii zece. Pe scurt, pentru că brandul său personal nu mai circulă, nu mai înseamnă aproape nimic în ultimul deceniu. Altfel spus, în anul de graţie 2009, într-o lume în care notorietatea se creează şi se întreţine prin tehnici mediatice bine puse la punct, Regele Mihai nu are cum să mai fie considerat cea mai importantă personalitate în viaţă a românilor.

Corect. Tocmai asta e problema mea. Tocmai faptul că nu mai contează neapărat conţinutul, ci doar forma de comunicare este ceea ce mă îngrijorează. Eu nu contest veridicitatea şi corectitudinea acelui sondaj şi n-am motive să mă îndoiesc că el reprezintă mentalitatea predominantă la acest moment. Eu spun, naiv şi ne-realist, că nu aşa ar trebui să fie şi că, parafrazând un cunoscut slogan, dincolo de branduri sunt oamenii, iar dincolo de oameni e adevărul.

Care este cea mai importantă personalitate în viaţă a României? Aceea care este? Sau aceea care ar trebui să fie? Putem vota obiectiv pe orizontală cu toate că the big picture se vede numai de pe verticală? Putem judeca supra-istoric aflându-ne în istorie? Ştim cum arată cutia dacă suntem înăuntrul ei?

Şi, la urma urmei, istoria se scrie cu branduri volatile sau cu fapte pământeşti?