Primul an al cărții mele

by Mihnea Măruță

Azi împlinește un an de viață. Mii de oameni au văzut-o, au luat-o în palme, au cercetat-o, au deschis-o, au închis-o, au îndoit-o, au împrumutat-o, s-au gândit la ea, au citit-o sau au scris despre ea.

Cât de misterios poate fi acest fenomen? Cum adică mii de oameni? Cum adică fiecare a rămas cu ceva despre care nu voi fi afla niciodată – ceva care, probabil, este cu totul alt-ceva decât m-aș aștepta?

(Dar cum ar fi, oare, să și aflu cu ce a rămas fiecare? N-ar fi înspăimântător de frumos?)

Am vorbit despre ea, însoțind-o, la București, Cluj, Iași, Galați, Suceava, Sibiu, Timișoara și Oradea.

Datorită ei am ajuns la teiul lui Eminescu și în cetatea de scaun a lui Ștefan, datorită ei am mâncat cel mai bun borș de pește din viața mea, datorită ei mi-am reîntâlnit rude și prieteni cu care am redescoperit, în puține minute, că nu e nevoie de multe cuvinte.

Iar astăzi, când împlinește primul an, vreau să le mulțumesc câtorva oameni. Pentru că, grație acestor oameni, ea a ajuns la mulți alții, la neștiuții pe care aș vrea să-i aflu cumva, fiindcă au căutat-o, răsfoit-o sau dăruit-o la rândul lor.

Le mulțumesc, astfel:

  • domnului Vlad Zografi, pentru că a recomandat-o la Humanitas și pentru că, ulterior, când ne-am și văzut la librăria Cișmigiu, a spus așa:
    "Una dintre cele mai mari satisfacții pe care le-am avut în aproape 30 ani de când lucrez la această editură este că am putut să particip la apariția cărții lui Mihnea. Când am citit-o, am fost copleșit. Mi-am zis că ceva așa de bun nu prea mi s-a întâmplat să citesc.";

  • domnului Silviu Man, pentru că a fost primul care i-a dedicat o cronică aplicată și pentru că de la el am preluat cele trei "ancore" pentru menținerea în realitate: corpul, "acasă"-le și comunitatea;

  • domnului Doru Căstăian, care a citit-o imediat după lansare, notând aici, pe Facebook, că "e o carte care sperie, provoacă, scandalizează, nelinişteşte", și care, tot atunci, m-a invitat în fieful său (al cărui primar sper să devină);

  • doamnei Ana-Maria Lavric-Paraschi, care le-a trimis-o, generoasă, mai multor prieteni de-ai săi, ba chiar a pus-o în bagaj și i-a făcut poză la Muzeul Guttenberg;

  • domnului George Pleșu, pentru că s-a gândit că acestei cărți i s-ar potrivi să fie dezbătută la un festival de artă și tehnologie:

  • doamnei Oana Lazăr, pentru că m-a ajutat să mă simt în largul meu în studioul TVR Iași;

  • domnului Arthur Suciu, datorită căruia am trăit o altă premieră: un curs susținut în altă universitate decât cea de acasă;

  • doamnei Daria Ghiu, de la Radio România Cultural, care a creat în doar câteva luni o instituție de presă cu emisiunea "Orașul vorbește";

  • domnului Silviu Rogobete, care nu doar că a fost de acord să o prezinte, dar a citit-o atât de temeinic, încât a desenat și o schemă logică a raționamentului, ca o reconstituire a traseului minții mele;

  • doamnelor Maria Mihăiță, Iuliana Neciu și Ramona Pricop, pe care le-am perceput, recunoscător, ca ambasadoare ale cărții aici, pe Facebook;

  • domnului Dragoș Pătraru, pentru că m-a invitat la "Starea nației", iar dialogul nostru despre carte a trecut de 100.000 de vizualizări;

  • domnilor Alexandru Zob și Silviu Petcu, la al căror podcast, Boomerul și Milenialu', m-am putut întoarce în tinerețe;

  • doamnei Christine Lescu, care mi-a dat ocazia de a ajunge și la ascultătorii postului Radio România Internațional,

  • domnului Dan-Liviu Boeriu, care m-a recunoscut într-un autobuz din Olanda și care, apoi, când ne-am revăzut la Oradea, m-a pus la încercare în fața celor veniți să ne asculte.

Pe toți cei de mai sus i-am întâlnit pentru prima dată, fie în realitate, fie doar pe ecran, în acest an care a trecut de la apariția cărții. (E drept, mai sunt mulți alții cărora ar trebui să le mulțumesc și cărora le cer iertare dacă nu s-au regăsit aici.)

Cartea mea se numește "Identitatea virtuală" și împlinește un an. Sper că deja merge singură în picioare.

(Fotografie de Szilágyi Loránd)