Perceperea dobânzii (mai) este un păcat? Un articol exemplar despre relaţia dintre bănci şi tradiţia creştină
De ce această introducere? Pentru a vă recomanda unul dintre acele articole care fac cinste profesiei noastre, începând de la idee, pe cât de simplă, pe atât de puternică, trecând prin consistenţa documentării şi sfârşind cu atingerea unui dublu scop – informarea şi deschiderea perspectivei cititorului:
Deşi aproape toţi ne declarăm credincioşi, nimeni nu mai judecă împrumutul prin prisma moralei, a religiei. Îl privim ca pe o necesitate. Semnăm şi ne înhămăm la rate pe viaţă. (…) Astăzi, nimeni nu mai citeşte la literă învăţătura Sfintei Tradiţii, care condamnă explicit practicarea dobânzii sau a cametei. “Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, camătă cerând de la cei ce se îndatoresc de la el, ori înceteze, ori caterisească-se” (al 44-lea Canon Apostolic). “Religia creştină nu mai priveşte în trecut. Nu mai înfierează împrumuturile şi dobânda. Mai ales azi, când dobânda este motorul bunăstării” (Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR). (…)
Chiar şi interpretarea celei de-a opta porunci, “Să nu furi”, este legată de camătă. Redăm un pasaj din Sfântul Nicodim Aghioritul: „De aceea şi Domnul i-a numit pe neguţători tâlhari şi furi, zicând: «Casa mea casă de rugăciune se va chema, iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhar» (Matei 21, 13), cum sunt cei care iau camătă. O încălcare a acestei porunci este iubirea de arginţi, iar de această poruncă ţin şi păcatele care se trag din iubirea de arginţi, pe care le-am pomenit”.
Am citat (cu italice) un fragment din articolul lui Bogdan Păcurar, intitulat “Băncile au câştigat bisericile de partea lor: dobânda nu mai e păcat” şi publicat în “Financiarul”, pe care sper să aveţi răbdarea de a-l citi de la un cap la altul. Îl găsiţi aici.
Foto: Valentin Vieriu