Pentru toţi tinerii ziarişti care nu înţeleg

Degradarea morală şi calitativă a presei scrise româneşti este consecinţa seacă a unui răspuns greşit la întrebarea “cui îi aparţine un ziar”. Mulţi patroni de dată recentă nici nu şi-au pus această întrebare, închipuindu-şi, cum altfel?, că ziarul e al celui care “dă banii”.

Răspuns greşit. Oricât v-ar părea de naiv, ziarul nu este al patronului şi nici al redacţiei, ci al celor care-l citesc. Cine nu înţelege acest lucru, cine nu trece dincolo de patetismul unui asemenea enunţ, cine-şi imaginează că “acesta este un business şi punct”, “ca oricare altul”, se va confrunta, mai devreme sau mai târziu, fie cu ameninţarea falimentului, fie cu plecări masive din echipă şi pierderea credibilităţii.

Scriu aceste rânduri pentru că sunt bucuros şi încrezător. Mă bucur că există Radu, Codruţa şi Adi, şi mulţi alţii ca ei, zeci de jurnalişti de 22-25 de ani, care nu vor să priceapă că ziarul e al patronului. Care nu înţeleg decât una şi bună: cititorii.

Ei nu înţeleg de ce un tânăr este obligat să semneze ceva ce n-a scris, de ce primeşte ordin să articuleze răzbunările inepte ale patronului sau directorului, nu înţeleg vina de a fi prieten cu cineva şi cum poţi să-ţi pierzi jobul pentru asta. Lor nu le explică nimeni de ce în birouri e altfel decât în redacţie, cum se face că nu au de la cine învăţa meserie adevărată, de ce unele articole sunt semnate de colegi fictivi şi care e sensul frazei “tu vezi-ţi de ale tale, de publicitate ne ocupăm noi”. Ei nu înţeleg că adevărul nu trebuie să sifoneze.

Şi e bine că nu înţeleg, e minunat. Mi-aş dori să nu înţeleagă niciodată. Să rămână aşa, nişte încuiaţi care-şi scriu revolta pe bloguri şi-şi macină visele în birturile unde şefii lor n-au mai călcat de când erau şi ei tineri ziarişti.