Pe toate le admirăm

Mâna pe care americanii o aşază în dreptul inimii, la imn, şi faptul că îşi ridică drapelul în faţa casei, pe catarg,

Încăpăţânarea invincibilă a ruşilor, rezistenţa la scufundarea în alcool, dar şi nostalgia lor după credinţă,

Aroganţa francezilor de a traduce totul în propria limbă şi sfidătoarele castele ca nişte maşini ale timpului,

Mecanismul german al respectului de sine,

Eterna renaştere a japonezilor neînduplecaţi,

Naţia polonă ca o pasăre Phoenix,

Suferinţa vanitoasă a ungurilor,

Piaţeta fiecărui sat italian,

Tavernele greceşti moştenite din tată-n fiu,

Moartea magică din poveştile sud-americane,

Gândirea superioară a evreimii,

O estocada executată perfect de un matador îmbrăcat perfect,

Înfricoşătoarea Haka a celei mai bune echipe de rugby din lume,

Răbdarea acvatică a chinezilor, curăţenia aseptică din oraşele scandinave, rafinamentul mâncărurilor arăbeşti, suliţele masailor,

ba chiar şi turismul sexual inventat de thailandezi ori nelipsita ţipenie de pe şoselele bulgare,

pe toate le admirăm.

Doar când vine vorba despre steagul nostru, despre tradiţia noastră, despre cetăţile, victoriile, înfrângerile, vieţile şi învierile noastre, doar atunci se lasă, aşa, ca o linişte şi ca o greaţă, şi verbele româneşti îşi pierd trecutul.

 *