Nu judeca, iubeşte! Nu explica, povesteşte!

“Islamul provocase acum o mare ruptură în sânul familiei lui Aga Djan. În cele opt secole care se scurseseră, familia se luptase, din amvonul moscheii, ca o singură fiinţă, cu toţi duşmanii religiei mahomedane. Acum, însă, pentru prima dată, islamul devenea duşmanul familiei”.

După 11 septembrie, mass-media ne-au cerut să ne împărţim în două: de partea Americii sau împotriva ei. Cine e de religie islamică e suspect de terorism. Cu noi sau împotriva noastră. Islamul e rădăcina violenţei şi urii, iar singura soluţie e modernizarea societăţilor construite în spiritul Coranului. Asta citim în ziare.

Şi vine un iranian refugiat în Occident şi-ţi deschide poarta casei în care a copilărit, îţi arată secretele din curtea lui, ţi-i prezintă pe toţi membrii familiei, îţi spune istorii parfumate ale ţării sale milenare şi-ţi explică prezentul sfâşiat între curgerea tradiţiei şi asaltul plăcerilor. Şi vine acest iranian cu genă de povestitor din seraiurile padişahilor şi îţi face o perfectă demonstraţie că un scriitor nu trebuie să-şi judece personajele.

Cititorul simte cu toată fiinţa cine merită afecţiunea sa şi cu cine nu e bine să te însoţeşti. Cititorul simte revolta pe şira spinării când îl cunoaşte pe strălucitul tânăr imam capabil de orice în numele lui Allah, cititorul le iubeşte pe cele două bunici care ţin casa în ordine şi dau gust tuturor lucrurilor, cititorul înţelege că adevăratul lider este Aga Djan, cel mai respectat negustor din Bazar, care nu acceptă nici încălcarea tradiţiei, dar nici fanatismul crud şi ucigaş.

Cum creşte ura şi ce o alimentează? Este televizorul un duşman al credinţei? De unde provine antiamericanismul persanilor? Care sunt relaţiile dintre moschee şi Bazar? Ce-i desparte pe şiiţi de sunniţi? De ce a fost alungat şahul Reza Pahlavi şi cum a ajuns Khomeini la putere? Se poate împăca viaţa încărcată de interdicţii a mahomedanului cu libertinajul laic al Europei şi Americii? Şi, mai presus de toate, poţi rămâne în această lume un om drept, cinstit, cu credinţă în Cel de Sus şi dedicat familiei?

Nu veţi găsi răspuns pentru toate aceste întrebări în cartea* iranianului care nu-şi judecă personajele. Pentru câteva însă, cu siguranţă. Şi veţi afla încă o dată, pentru că acest lucru trebuie spus zi de zi, cât mai des, că suprema alegere este să nu trădezi omul din tine.

* Kader Abdolah, “La porţile moscheii”, Editura Univers, 2008, Colecţiile Cotidianul.Literatura