Noua declarație de dragoste

Există această prejudecată, că tehnologia e neutră. Cum vine vorba despre asta, cum auzi imediat o frază de tipul: "Depinde de noi dacă o folosim înspre bine sau înspre rău". Și pare că, da, așa ar sta situația.

În fapt, mintea noastră extrapolează relația cu obiecte simple, de exemplu cuțitul, asupra întregii tehnologii. Cuțitul îl putem folosi atât pentru a unge o felie de pâine, cât și pentru a înjunghia un nevinovat, ceea ce ar însemna că tehnologia, în general, rămâne doar un mijloc, iar alegerea morală e la noi.

Numai că nu orice tehnologie e un mijloc. De la un nivel de influență încolo, tehnologia își devine propriul scop și se transformă într-o matriță care se așază peste mințile noastre.

Dacă transformă obiceiurile, dacă modifică relațiile, pe scurt – dacă ne obligă, tehnologia înlocuiește discernământul, deci atacă libertatea, deci amenință persoana care e omul.

Le-am povestit unor studenți că, în vremea adolescenței noastre, cea mai bună modalitate prin care un băiat putea să-i transmită unei fete că o place sau că e îndrăgostit de ea era dansul.

La petreceri sau la discotecă se dansa în doi, adesea cu lumină difuză, și acela era momentul propice pentru a-i spune fetei (la ureche) ceea ce nu îndrăzniseși să-i spui în față, "pe lumină".

Iar dacă ea te lăsa să te apropii sau dacă îți răspundea la strângerea degetelor, însemna că relația ar putea fi biunivocă :)

I-am întrebat pe studenți cum se întâmplă lucrurile în generația lor: ce faci dacă vrei să-i transmiți unei persoane că ești interesat(ă) de ea sau de el?

Știți ce mi-au zis?

"Îi dai like la story-ul de pe Instagram". Iar dacă vrei și mai mult, "îi dai reply la story-ul de pe Instagram".

De ce? Pentru că, la story-urile de pe Instagram, numai titularul vede cine îi dă like, deci like-ul e un mesaj privat, care denotă un posibil interes erotic. Iar reply-ul e "nivelul următor" de interes.

Ce înseamnă asta?

Nu doar că se modifică un obicei, o mentalitate, o anume relaționare, dar, într-un fel, tehnologia rețelelor inhibă realul și îl "castrează".

Și nu e deloc neutră. Pentru că, odată cu timpul, tendința este una de aliniere: e ca și cum virtualul induce uitare de sine.

Iar dacă o altă specie inteligentă ne-ar putea observa din afară, probabil i-ar veni să ne strige: dar știți că încă vă puteți întâlni, vorbi, săruta?

Știți că încă mai puteți dansa în doi? Știți că sunteți tot voi, aceiași, cu aceleași dorințe?