Mă întorc unde mi-era dor să fiu: într-o redacţie

Astăzi e prima zi în care ne-am strâns la redacţie, şi-am făcut şi-o şedinţă. Încă nu arată ca în filme, dar e curat (sâmbătă a fost “muncă patriotică”), avem şi birouri, şi calculatoare, şi soare avem.

Redacţia noastră e la etajul întâi

Patru oameni curajoşi şi încăpăţânaţi mi-au acordat încrederea lor necondiţionată. Bianca Felseghi, Codruţa Simina, Cosmin Lucaci şi Mihai Bacalu. Lor trebuie să le mulţumesc mai întâi, pentru că au spus “da” fără ezitare şi riscă să o ia de la început alături de mine.

Vom face împreună un site la adresa oradecluj.ro. Lansarea va fi în această lună, dar avem nevoie de câteva zile să ne obişnuim cu ritmul, şi unii cu alţii. Vrem să facem presă şi să ne placă. Vrem să venim bucuroşi la muncă şi să regăsim acea electricitate creativă care se naşte în redacţiile entuziaste.

Am socotit: au trecut 40 de luni de când n-am mai mers la redacţie, de când n-am mai trăit presiunea termenului-limită, dar nici emoţia ziarului pe care-l deschizi a doua zi. În tot acest timp, am continuat să mă gândesc la subiecte şi să caut idei. Datorită site-urilor cu care am colaborat (mulţumesc, Impactnews.ro!), am rămas în presă, fiind, totuşi, în afara ei.

Le mulţumesc miilor de oameni, majoritatea neştiuţi, care mi-au citit blogul şi care mi-au transmis, într-un fel sau altul, că le place. Ei m-au ţinut în priză şi m-au obligat, discret, să fiu pretenţios cu mine însumi.

Pentru aceste motive, nu spun că mă întorc în presă. Nu cred că am plecat vreodată. Mă întorc într-o redacţie, în această redacţie, pentru că aici, împreună, vom fi liberi.

*