Le e frică de noi
În pragul a 80 de ani, începuse să paralizeze, ba de o mână, ba de un picior, şi nu mai putea să se ridice sau să mănânce decât dându-i-se cu lingura. (…) În ianuarie 1953, după ce împlinise 80 de ani, situaţia i s-a înrăutăţit, iar în februarie a intrat în agonie. Nu i s-a dat nici o îngrijire, doar un sanitar mai venea, observa şi întreba simptomele. (…)
În ultimele ore de martiraj, episcopul Alexandru Todea, măturător al culoarelor celularului, în condiţii strict secrete, i-a oficiat prin uşa celulei taina euharistiei. Carandino i-a închis pleoapele şi cei doi i-au spus rugăciunile pentru ultima oară. Era 5 februarie 1953.
Vasile Ciolpan, directorul închisorii, a telefonat la Bucureşti că “s-a stins becul în camera nr…” şi tot el, noaptea, l-a dus într-un sac şi l-a aruncat într-o groapă scormonită în prundişul Tisei, numită de localnici “Cimitirul săracilor”, fără cruci, având drept împrejmuire linia ferată. ***
*
M-am întrebat, în ultimele zile, cum se face că toate acţiunile şi deciziile scandaloase ale USL se leagă, într-un fel sau altul, de condiţia de intelectual, de lumea ideilor, de elite.
1. Trecerea Institutului Cultural Român în subordinea Senatului nu vizează doar înlocuirea lui Patapievici: este un semn al incapacităţii de a permite libertatea de creaţie. Sute de artişti au fost susţinuţi de ICR să-şi exprime imaginaţia, fără a li se impune aderenţe ideologice, or asta e incontrolabil. Lipsa controlului în artă este inadmisibilă pentru puterea totală. Le e frică de ceea ce nu înţeleg.
2. Miza participării la Consiliul European ţine de filosofia dreptului. Cine este reprezentativ pentru stat – un preşedinte ales prin vot direct sau un premier numit (culmea, tot de preşedinte), în urma unor negocieri parlamentare care, deseori, nu mai respectă ponderile rezultate în alegeri? Da, Constituţia îngăduie o putere executivă bicefală – această chestiune este una care se cere soluţionată pentru a elimina frecventele blocaje. Însă, de la omul needucat până la teoreticienii legii, situaţia este fără echivoc: preşedintele este exponentul statului. Dar lor le e frică de reprezentativitate.
3. Copiatul este furt şi se pedepseşte cu nota 1. Elevul prins este scos din examen. Ştim cu toţii aceste lucruri, încă din primii ani de şcoală. Pentru mentalitatea de tip bolşevic însă, miza plagiatelor nu este prestigiul sau eventuala ruşinare a învăţământului românesc, ci intrarea în rândul elitei, indiferent prin ce uşă ori metodă. Parveniţilor nu le e suficientă puterea, pentru că se ştiu dispreţuiţi de cei valoroşi. Ei vor să primească şi recunoaşterea simbolică a cunoaşterii. Căci le e frică de propria condiţie.
Toate conflictele care scindează România de la preluarea guvernării de către USL sunt de natură simbolică. Toate au de-a face cu teama de idei a politicianului de tip bolşevic, cu complexul său de inferioritate în faţa intelectualului autentic. Pentru Ponta, Antonescu & co, artiştii stipendiaţi de ICR sunt rebeli inutili, iar adecvarea la temeiurile de drept este neglijabilă. Marea lor problemă este cum să ţină departe de ochii lumii lipsa de substanţă personală.
Sunt disperaţi să câştige bătălia simbolică. Aşa se explică şi “frontul comun” în jurul lui Adrian Năstase şi ruşinea istorică de a-l alătura, pe o pagină de ziar, lui Iuliu Maniu: pentru ei, e inadmisibil să preia puterea şi, simultan, unul dintre corifeii lor să fie trimis după gratii pe bune. E ca un buzdugan de plastilină, ca un surâs glossy cu un dinte lipsă, ca un parvenit fără carte publicată.
Le e frică de cultură, de oameni liberi, de inteligenţă. Le e frică de originalitate şi de nonconformism. Le e frică de oameni. De asta vor pierde.
*
*** Fragmentul despre moartea lui Iuliu Maniu este citat de aici.