Jos pălăria în faţa unui “comunist hormonal”

Nu îi împărtăşesc opţiunile politice şi mă înfioară blasfemiile lui, dar respect faptul că se respectă pe sine şi că, la 86 de ani, se simte dator să ia atitudine.

I-am citit trei cărţi şi cred că, în felul lui, Saramago e un credincios. Se revoltă în faţa ierarhiei clericale, mi-a amintit deseori de fronda catarilor faţă de bogăţia pământească a Bisericii, dar poveste de dragoste curată precum cea din “Memorialul mănăstirii” n-am mai întâlnit, iar înţelegerea singurătăţii, din “Istoria asediului Lisabonei”, şi dezumanizarea care se prăvale în “Eseu despre orbire” dezvăluie un spirit obsedat de nevoia bunătăţii universale.

Iar această invocaţie permanentă e o formă de rugăciune.