Jocul de-a destinul: ce-aţi fi fost dacă nu venea revoluţia?

Oare ştim să apreciem vremurile bune pe care le trăim? Sau ne-am obişnuit cu normalitatea de a fi liberi şi am ajuns să ne plângem de amănunte?

Cum ar fi dacă aceşti ani ar fi o altă perioadă “interbelică”? Cum am judeca-o dacă, de mâine, sau de la anul, n-am mai sta liniştiţi acasă, nu ne-am mai putea alege carierele şi planifica vacanţele, dacă n-am mai avea dreptul de a spune public ce gândim, dacă tihna ar dispărea?

Vă propun un univers paralel: suntem în 2009, însă ţara ni se numeşte tot Republica Socialistă România, e condusă de preşedintele Nicu Ceauşescu, perestroika e o amintire, Uniunea Europeană şi NATO sunt departe, în ţările lor, iar noi am rămas în blocurile noastre, la cozi, în lumea bancurilor şi a iluziilor.

Eu predau matematică la un liceu, într-un oraş care nu e capitală de judeţ. Sunt bucuros că, acum câţiva ani, după ce mi-am dat gradele, am reuşit să mă mut din comuna unde fusesem repartizat la absolvire. Plătesc chirie la stat pentru un apartament cu două camere care e ticsit cu cărţi, mai puţin în camera copilului. N-am decât un copil, din calcule materialiste. În afara familiei, singura mea bucurie e cenaclul pe care l-am înfiinţat la şcoală, împreună cu un profesor de limba română.

Dumneavoastră ce-aţi ajuns?