INTERVIU. Carmen Gavrilă, din Egipt: Piaţa Tahrir seamănă cu Piaţa Universităţii

Carmen Gavrilă e cel mai temerar reporter al postului Radio România Actualităţi. Specializată în spaţiul islamic, ea n-a ezitat să meargă în cele mai periculoase zone de conflict. A văzut, printre altele, războiul din Liban în 2006 şi uriaşele manifestaţii iraniene din vara lui 2009 (un interviu despre acea experienţă, aici). Acum e la Cairo, pentru a-i informa pe ascultătorii postului naţional de radio despre marea revoltă anti-Mubarak.

Interviul l-am realizat miercuri, 9 februarie. A doua zi, în ciuda tuturor aşteptărilor, preşedintele Egiptului nu a demisionat. Tot ce am vorbit cu Carmen rămâne valabil.

*

Două fragmente din interviu (pe care-l puteţi citi integral aici):

(…)

M.M.: Mi-ai spus că ai fost să vezi în ce condiţii trăiesc copţii, creştini ortodocşi din Egipt…

- Da. Ei sunt îngroziţi la gândul că din revolta populară ar putea ieşi câştigătoare Frăţia Musulmană. Sunt nemulţumiţi că Europa creştină nu îi bagă în seamă, că nu transmite mesaje care să pună pe gânduri orice regim actual sau viitor, mesaje care să zică “Avem oameni acolo”. Ei spun că, de fiecare dată când merg în Europa, se îngrozesc că Europa a devenit musulmană.

Mi-au zis că noi ne neglijăm tradiţiile şi religia în numele corectitudinii politice şi al multiculturalismului, că Europa îşi pierde identitatea creştină, cea din care s-a născut toată civilizaţia europeană. Jurnalista creştină cu care am vorbit azi mi-a spus chiar aşa: “Când cineva vine la tine în casă, trebuie să fii ospitalier, dar musafirul nu trebuie să profite de ospitalitatea ta”.

M.M.: Unde e comunitatea coptă pe care ai vizitat-o?

- Eu am vizitat cartierul Heliopolis din Cairo. Acolo sunt foarte mulţi creştini, lucru vizibil pe stradă, datorită femeilor fără văl pe cap. Dar sunt creştini cam peste tot în Egipt. Oficial, ar fi cam 9-10 milioane, dar ei susţin că, de fapt, sunt 10-15 milioane şi că guvernul ţine ascunse cifrele reale.

(…)

M.M.: Eşti unul dintre puţinii corespondenţi străini care au reuşit să-i ia interviu unuia dintre liderii Frăţiei Musulmane, Essam Aryan (sau el-Arian). În primul rând, felicitări! Cum ai ajuns la el?

- Nu o să-mi dezvălui sursele, dar ce pot spune e că am ajuns la el cu ajutorul unor jurnalişti egipteni. Dar şi aşa a fost foarte greu. A fost foarte dur în ton. Iniţial, mi-a spus că nu acordă interviuri decât CNN, BBC şi altor posturi mari, şi că dă declaraţii presei locale. Dar am insistat şi l-am sunat încontinuu, până a cedat. Cred că era şi puţin amuzat de patima cu care vorbeam. I s-o fi părut o ciudăţenie amuzantă să dea interviu cuiva dintr-o ţară despre care nu ştiu dacă ştie ceva… La interviu a fost bătaie de cap, că nu răspundea la întrebări. Am tot insistat, dar, până la urmă, şi absenţa răspunsului e un răspuns, nu?!

M.M.: Frăţia Musulmană are o structură oficială, cu aleşi în Parlament, şi o structură secretă?

- Nu tocmai secretă. Frăţia are oameni în Parlament, dar aceştia au candidat ca independenţi, pentru că Frăţia nu există oficial, e scoasă în afara legii. Toată lumea ştie când un politician sau un candidat e de la Frăţie, dar, oficial, el e independent. Acum au peste 80 din cele circa 450 de locuri ale Adunării Poporului (camera inferioară a Parlamentului), iar asta în condiţiile în care ultimele alegeri generale au fost fraudate masiv.

După ce am vorbit cu oameni de toate felurile şi de toate orientările, părerea mea e că popularitatea Frăţiei este supraapreciată, iar ei încurajează asta ca să capete legitimitate. Dar dacă o femeie sau un bărbat din Egipt respectă portul islamic şi se roagă de 5 ori pe zi, asta nu înseamnă neapărat că simpatizează Frăţia.

M.M.: Din ce-am citit, Frăţia Musulmană are un program pe termen lung, asemănător Hamas-ului în teritoriile palestiniene, de a ajuta concret familiile foarte sărace.

- Da, e corect. E strategia clasică a mişcărilor de genul ăsta. Aşa face şi Hezbollah în Liban. Sunt mişcări care câştigă simpatie prin programe sociale – construiesc şcoli, spitale şi, practic, compensează lipsa guvernului în anumite zone. Fac ceea ce ar trebui să facă guvernul, de aceea sunt populari printre mulţi dintre egiptenii săraci. Dar, repet, asta nu înseamnă că sunt foarte populari peste tot…

M.M.: Se vorbeşte în Egipt despre instaurarea Shariei, legea islamică?

- Da, însă nu Frăţia spune asta. Ei se feresc să pomenească Sharia, pentru că acum încearcă să-şi proiecteze o imagine reformată, moderată. În schimb, opozanţii lor avertizează mereu că ei vor, de fapt, să aplice Sharia şi reamintesc sloganul Frăţiei – “Islamul e soluţia”. Din ce am văzut, presa îi priveşte dacă nu cu simpatie, măcar cu lipsa de grijă că ar putea fi un pericol. Eu cred că discursul lor trebuie urmărit cu mare atenţie. Nu spun că automat ar islamiza Egiptul, dar nici că sunt nişte democraţi 100%.

La urma urmei, baza islamului este supunerea, iar supunerea nu se prea potriveşte cu accepţiunea occidentală a democraţiei. În Orient se tot vorbeşte despre “democraţie islamică”, dar încă nu e clar cum s-ar traduce acest termen în termeni de filosofie politică. Să nu uităm că şi Hamas a ajuns la putere prin vot democratic, deci să fim puţin înţelepţi şi să realizăm că poate sistemul nostru nu e universal valabil. (…)

*