Internetul, “aproapele” tău. Sau cum să iei înapoi puterea

Se vorbeşte tot mai mult şi tot mai serios despre necesitatea ca afacerea de presă să se reinventeze pe internet. “Un nou model de business”, aceasta este sintagma, şi ea vrea să însemne că, exploatând jurnalistic posibilităţile extraordinare oferite de mediul virtual, trebuie descoperit un alt mod de a face profit din vânzarea informaţiei.

De ce nu se face profit şi acum, vine întrebarea firească. Principala cauză este că migrarea cititorilor pe net nu este direct proporţională cu mutarea bugetelor de publicitate în acelaşi sens. Nimeni nu poate desluşi complet cauza acestei cauze. Se invocă ba criza, ba lipsa de credibilitate a instrumentelor de măsurare a audienţei online, unii zic, paradoxal, că reclama tipărită ar avea impact mai mare decât bannerul, giful animat sau flash-ul, iar alţii sunt pur şi simplu în expectativă.

În modelul clasic al presei scrise – se ştie – trebuie să fii relativ mulţumit dacă sumele obţinute din vânzarea la tarabă şi din abonamente îţi acoperă cheltuielile cu hârtia şi cu tipografia. Eventualele beneficii provin din publicitatea pe care eşti în stare să o atragi, datorită tirajului şi a segmentului de audienţă pe care îl atingi/convingi.

Ei bine, acest model se dovedeşte desuet în online. Motivul, se pare, este că s-a pornit la drum transmiţându-se un mesaj general că “totul e pe gratis”. Când nu plăteşti pentru un serviciu, automat îl devalorizezi mental. E un mecanism psihologic verificat, de exemplu, în cazul ziarelor distribuite la liber pe stradă sau la metrou.

Conflictul pe care nimeni nu l-a prevăzut la apariţia internetului – şi care n-a fost luat în calcul nici ulterior, odată cu dezvoltarea site-urilor de ştiri – se naşte din faptul că, în acest caz cu totul special, serviciul pe care-l primeşti gratuit este, poate, cel mai valoros din lume. Poţi afla aproape orice, aproape despre oricine, aproape instantaneu.

Knowledge is power, sună un faimos citat din Francis Bacon. Cunoaşterea înseamnă putere. Cum poţi să iei înapoi puterea, acordată tuturor şi nimănui, sau măcar o parte din ea?

Căci despre asta e vorba, iată, până la urmă. Despre putere. Mai puţin despre bani şi mai puţin despre noul model de business: cum poţi să-i convingi pe oameni să plătească pentru ceva care le oferă o putere spectaculoasă, când s-au obişnuit să deţină şi să posede acel ceva doar apăsând câteva butoane.

Probabil că mulţi dintre noi am fi dispuşi să ne abonăm la câteva site-uri de ştiri, la cele unde facem “refresh” toată ziua sau pe care le deschidem când căutăm ceva deosebit. Ce te faci însă cu celelalte? Poţi renunţa la o multitudine de alte locuri pe unde hălăduiai nestingherit? Ce se întâmplă dacă unii introduc sisteme de abonament, iar alţii păstrează tot conţinutul la discreţia oricui? Cine rezistă şi cine nu? Cum s-ar împărţi bugetele de reclamă între, să zicem, un portal cu câteva mii de cititori fideli, dintre cei cu dare de mână, şi un site popular care adună lunar milioane de vizitatori? Ar rămâne viabile actualele criterii din mass-media tradiţionale?

Nu cumva avem aici, in nuce, una dintre viitoarele ciocniri sociale, cea care vizează accesul liber la internet? Nu uitaţi: aproape orice, aproape despre oricine, aproape instantaneu. Aproapele tău. Încă.