Îngheţarea salariilor, o măsură de responsabilitate naţională

Ideea de a îngheţa salariile unei naţiuni pentru o perioadă trebuie privită şi dintr-o perspectivă non-economică. Întrebare obligatorie: care este interesul naţional în această privinţă?

E limpede că principalul obiectiv al României în 2009 – şi, poate, şi în 2010 – este traversarea crizei cu pagube cât mai mici. Să presupunem că ne-am afla în război (iar actuala situaţie poate fi considerată una similară). Ce ar face guvernul? Ar rechiziţiona mijloace de producţie, ar modifica activităţile realizate de anumite companii, ar solicita cumpătare şi înţelegere a sacrificiului. Acest ultim element este, poate, cel mai important.

Ei bine, România lui 2009 nu va însemna nici mii de bărbaţi ucişi pe front, nici familii îndoliate, nici sărăcie lucie. În aceste condiţii, este cu atât mai mult o datorie simplă a oamenilor politici, în special a preşedintelui şi a premierului, de a veni în faţa naţiunii şi de a explica necesitatea unui sacrificiu naţional. Ultimii ani, să recunoaştem, au fost ani de relativă bunăstare pentru mulţi români – sute de mii şi-au putut permite locuinţe noi, maşini şi excursii în străinătate. E drept că alte milioane n-au simţit beneficiile creşterii economice.

Dar, dacă tot ne-a lovit criza şi n-o putem evita, ce contează şase luni de cumpătare la scară istorică?

Cel mai sfidător contra-argument într-un asemenea context este cel al promisiunilor electorale. Când o ţară întreagă riscă să dea faliment, tu invoci interesul de grup? Şi, la o adică, acele promisiuni nu sunt făcute pentru un întreg ciclu electoral? Cum poţi să pui în balanţă solvabilitatea unei ţări şi propria sete de a rămâne la putere?

Repet, vorbim de un sacrificiu de 6 luni. Părinţii şi bunicii noştri au traversat un deşert de 40 de ani, în condiţii incomparabil mai dificile decât cele de acum. Îngheţarea salariilor, dacă rezolvă conturarea unui buget valabil şi ameliorează efectele crizei, este o măsură de bun simţ şi de responsabilitate naţională. Românii o vor înţelege dacă guvernanţii au minimul curaj de a le spune adevărul.

Cu sacrificiile suntem obişnuiţi, de minciună e greu să ne lepădăm.