Inducătorii
Televiziunea induce România, aceasta era ideea cu care încheiam textul anterior. O induce, adică o incită şi, mai mult decât atât, o determină, o creează. “Pe sticlă” se compun convingerile populare şi tot acolo se înclină balanţa nehotărâţilor, acel segment pentru care se întrec politicienii şi pentru cucerirea căruia au loc, de fapt, campaniile electorale.
Aşa stând lucrurile, personalităţile care apar foarte des la televizor exprimând opinii politico-sociale sunt cele mai responsabile pentru traiectoria subtilă a mentalului colectiv. Persuasiunea pe care o realizează, conştientă sau nu, reprezintă un factor decisiv în conturarea taberelor, în consolidarea speranţelor sau în surparea solidarităţii.
Din această mână de oameni, nu mă interesează politicienii, ci o categorie pe care o voi denumi inducătorii
sunt mai influenţi decât primii (conducătorii), pentru că beneficiază de prezumţia – naivă, dar totuşi reală – că ar fi observatori dezinteresaţi. Inducătorii sunt jurnalişti, realizatori de emisiuni, moderatori, comentatori, analişti; în general, oameni care lucrează sau au lucrat în mass-media.
Care sunt cei mai influenţi inducători din România?
Aceasta e întrebarea la care vă rog să răspundeţi şi în urma căreia, poate, vom stabili şi o ierarhie. Încercaţi să nu ţineţi cont de simpatii şi antipatii şi să-i alegeţi pe cei trei despre care consideraţi că influenţează cel mai mult percepţiile telespectatorilor asupra realităţii din România. Indiferent dacă vi se pare că induc binele sau răul.
Iată lista alfabetică a celor dintre care vă propun să alegeţi. Sunt, exclusiv, personalităţi care apar frecvent “pe sticlă”. (Dacă aveţi alte sugestii, sunt binevenite).
- Mircea Badea, Iosif Boda
- Grigore Cartianu, Bogdan Chirieac, Victor Ciutacu, Mugur Ciuvică, Ion Cristoiu
- Dan Diaconescu, Corina Drăgotescu, Răzvan Dumitrescu
- Gabriela Vrânceanu-Firea
- Mihai Gâdea, Dana Grecu
- Emil Hurezeanu
- Ioana Lupea
- Mircea Marian, Radu Moraru
- Cornel Nistorescu
- Cristian Tudor Popescu, Andreea Pora
- Valentin Stan, Oana Stancu, Sorin Roşca Stănescu
- Mihai Tatulici, Cătălin Tolontan, Radu Tudor, Robert Turcescu
- Adrian Ursu.
Dacă se strâng suficiente voturi, poate întocmim împreună un “portret-robot” al inducătorului român, bazat pe trăsăturile primilor clasaţi.
*