Încoronarea

“Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi pline de evenimente: unele, fericite, şi multe, nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române că cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea.”

Ne-au dat lacrimile şi trebuie s-o mărturisim. Pentru prima dată după mulţi ani, un vorbitor aflat la tribuna Parlamentului s-a adresat inimilor. Monarhişti sau republicani, cu puterea sau cu opoziţia, n-a contat. Cine s-a uitat cu bună-credinţă la discursul Regelui a tremurat pe dinăuntru şi a simţit mândria aceea însufleţitoare de care tuturor ne e dor.

Regele a spus simplu, într-o limbă română curată şi neatinsă de emfază, că ne iubeşte. A început cu morţii datorită cărora existăm împreună, ca naţiune, şi a sfârşit arătându-ni-i pe copiii noştri nenăscuţi, cărora le datorăm responsabilitate şi onoare. A atins şi oamenii simpli, şi elitele, şi problemele concrete ale economiei, şi nevoia de a ne regăsi idealuri.

Un bărbat de 90 de ani a dat o lecţie de modestie şi curaj unui întreg popor. Nu vreau să mă feresc de cuvinte mari. Astăzi e o zi în care cuvintele mari trebuie spuse: naţiune, credinţă, libertate, continuitate, independenţă. Spuneţi-le şi dumneavoastră, cu voce tare, să nu vă mai fie ruşine cu ele.

Regele ne-a arătat că istoria poate fi învinsă. Când s-a aşezat înapoi pe scaun, după discurs, şi şi-a dus mâna la gură, se cutremura sufletul în el. Trecuseră 84 de ani şi el, Mihăiţă, merita să poarte coroana.

*

Puteţi vedea aici discursul integral al Regelui.