Google Glass: câteva idei

Google se pregăteşte să lanseze ochelarii inteligenţi, Google Glass. Aceştia vor funcţiona ca GPS şi ca aparat foto-video (activat prin comandă vocală). În plus, prin conectare la internet, pe lentile vor fi afişate informaţii de tip augmented reality (realitate îmbogăţită) despre locuri, clădiri şi alte obiecte semnificative pe care le vedem în timp real, ştiri utile de interes personal precum starea vremii sau întârzierea unei curse aeriene, dar şi mesaje primite de la “contacte” (la fel ca sms-urile).

Exemplu de augmented reality la Google Glass: denumirea şi lungimea unui pod, afişate când te uiţi la el

Îmi asum riscul de a afirma că aceşti ochelari, într-o măsură mult mai mare decât telefonul mobil, reprezintă o modificare a condiţiei umane, un nou stadiu ontologic.

- Gândiţi-vă la explozia numărului de fotografii şi de filmuleţe pe care le facem de când camerele digitale au preţuri accesibile. Puteţi s-o uitaţi, e depăşită. Cu ochelarii inteligenţi, e suficient să rosteşti “Ok, Glass, take a picture” sau “take a video” pentru a înregistra momentele pe care le consideri demne de arhivat. Dispare obiectul intermediar dintre tine şi realitate, pe care îl ţineai în mână: prezenţa ochelarilor nu o vei mai conştientiza, şi-atunci va fi ca şi cum ai smulge timp timpului (nu ştiu altfel cum să descriu senzaţia), vei fi obsedat de ceea ce trăieşti, vei deveni înregistratorul propriei vieţi. Vei fi doi în unul, deodată, scindat, trăitorul filmându-şi privirea.

- Ce înseamnă augmented reality pe interiorul lentilelor? Dintr-o dată, exteriorului format (până acum) din imagini i se adaugă date exprimate în litere şi cifre, care nu există de fapt, ci sunt interpuse între tine şi lume. Ochiul nu doar că vede, dar de-acum citeşte în acelaşi timp, la propriu. Citeşti o realitate livrată, dar şi ea te citeşte pe tine, pentru că ştie în ce loc al planetei te găseşti şi, instantaneu, îţi furnizează ceea ce există în sine, pre-setat, referitor la acea fărâmă de univers. Eşti clientul unei alte realităţi, pe care o vei reţine în conexiune cu anumite date, nu (doar) cu ceea ce ai simţit.

- Problema filosofico-ştiinţifică a omului ca observator devine şi mai complicată: dacă eu modific realitatea doar observând-o, dacă, în consecinţă, fiecare vede o altă realitate, ce se întâmplă când şi ea mă vede pe mine, iar concomitent eu o înregistrez, “tai” o bucată din ea? Ce fel de contact se stabileşte? Cine filmează, eu sau o entitate pe care o declanşez? Cine pe cine comandă? Ce stochează creierul meu: ceea ce văd sau ceea ce mă vede? Care e diferenţa dintre mine, cel fără, şi mine, cel cu ochelari?

- Când porţi Google Glass şi eşti conectat cu altcineva care poartă ochelarii (la fel ca într-o convorbire 3G pe mobil), el poate privi ceea ce priveşti tu (se vede în filmuleţul de prezentare de mai jos). Astfel, el devine observatorul realităţii tale, vede “prin tine”. El e şi acolo, dar şi “aici”, e o a treia verigă în lanţul observării, format din realitate, eu şi el. Dacă el vede ce văd eu, mie ce-mi rămâne “al meu”? E ca o anihilare, pentru că observatorul meu devine observatorul realităţii mele, deci nu mai e nevoie de mine. În acelaşi timp însă, fără mine, cel cu ochelarii pe nas, el n-ar putea vedea “aici”, deci eu nu dispar. Mai mult, eu îl văd şi pe el în timp ce văd lumea, dar şi el mă vede, în timp ce vede şi lumea mea. Deci, lumea privirii mele e formată dintr-o realitate care mă ştie şi dintr-un “contact” care mă vede. Devin obiectul a două observări concomitente, ambele digitale, iar eu observ concomitent trei realităţi, dintre care două digitale (ceea ce văd, afişajul augmentat plus omul cu care sunt în contact). 3-2 pentru cine? N-ar trebui să fie remiză?

- Să presupunem că doi oameni stau lângă un monument istoric. Unul are Google Glass, celălalt, nu. Primul află instantaneu când a fost ridicat monumentul, pe cine reprezintă etc. Celălalt doar îl priveşte. Primul face conexiuni istorice şi culturale, valorizează suplimentar. Acesta trăieşte mult mai intens în mintea lui: se scufundă în sine, deşi, aparent, e scufundat într-o realitate sporită. Ca şi cum ochelarii îi absorb trupul în cap. La limită, în faţa monumentului rămân un om şi un cap retezat, dar viu.

http://www.youtube.com/v/v1uyQZNg2vE?autoplay=0&loop=0&rel=0

*