Frica de sud (6): Antić şi de demult

Iordănescu avea un principiu foarte sănătos: primul meci din grupe trebuie câştigat, neapărat. Când ai 3 puncte şi încă două partide la “dispoziţie”, altfel poţi proteja liniştea, altfel se uită adversarul la tine. Sigur că toţi antrenorii ştiu acest “secret”, însă nu înţeleg de ce nu se vede asta în atitudinea jucătorilor.

Pentru că una e să pregăteşti naţionala unei ţări cu palmares şi cotă, din al cărei lot să-ţi fie greu să alegi titularii, şi alta e să vii la Mondiale cu o echipă “care promite”, dar pe care trebuie mai întâi s-o duci în optimi pentru a-i da şansa gloriei.

Ghana – Serbia 1-0 (0-0). A înscris Gyan.

Mărturisesc: Serbia e una dintre favoritele mele, una dintre echipele cu care “ţin” la aceste Mondiale. Balcanici ca noi, sârbii posedă, pe lângă tragismul specific acestei bucăţi de Europă, o mândrie îndârjită şi o vână a nesupunerii pe care le respectăm şi le invidiem.

În partida cu ghanezii însă, am văzut doar latura lor balcanică, de lene timorată, plus complexul de superioritate care, confruntat cu realitatea, înceţoşează imaginaţia. Aşa facem şi noi când întâlnim o echipă africană – “A, pe ăştia-i batem…”, gând urmat de inerenta relaxare. Aşa ne-au învins camerunezii lui Roger Milla în 1990, aşa am scos doar un 1-1 cu Tunisia în 1998.

De aceea nu pricep cum unul ca Antić, care a antrenat pe Real Madrid, nu doar în Golful Persic sau prin Cipru, n-a găsit nici o soluţie pentru anchilozarea mentală a fotbaliştilor săi. Ştiu, Ghana e o echipă tot mai solidă – acel 0-3 din 2006, din optimea cu Brazilia, putea fi, liniştit, 2-0, dacă vă mai amintiţi – şi a avut două viteze în plus faţă de sârbi, deci nu-i pun la îndoială victoria. Ce mă tot miră ar putea fi rezumat aşa:

În primul meci din Africa de Sud, sârbii au fost români.

De ce?

Nota meciului: 6,5.

Jucătorul meciului: Gyan.