Frica de sud (25): Nemuritorul

E fascinant cum un singur om, un vizionar, poate influenţa radical un domeniu al existenţei şi, implicit, lumea întreagă, mai ales dacă în preajma sa creşte cel puţin un discipol care-i înţelege ideile şi care, ulterior, le rafinează.

Povestea noastră începe în vara lui 1946, când un olandez pe nume Marinus Jacobus Hendricus Michels debutează, la 18 ani, într-un meci oficial al echipei sale, Ajax Amsterdam, pentru care marchează 5 goluri. Antrenor îi este un englez de 65 de ani, Jack Reynolds, stabilit în Olanda din 1914, care e pentru a treia oară şi în al 24-lea an la conducerea lui Ajax. După numai un an, Reynolds se retrage, dar adolescentul Michels apucă să-i “fure” ideea.

Un jucător care-şi părăseşte poziţia din structura dinamică a echipei trebuie înlocuit imediat de un altul. Conservarea acelei structuri este calea către victorie, iar elementul esenţial al jocului este înţelegerea spaţiului. Crearea spaţiului, intrarea în spaţiu, umplerea spaţiului, precum şi deplasarea sau nemişcarea determinate de aceste acţiuni.

Fotbalul total. Organizarea spaţiului ca o arhitectură pe gazon, după cum avea să explice unul dintre jucătorii săi. Căci suntem deja în a doua jumătate a anilor ’60, iar fostul atacant este deja antrenorul Rinus Michels. Antrenor al singurei echipe pentru care a jucat vreodată şi pentru care, în 12 ani, a înscris de 122 de ori. Iar el, Michels, o duce pe Ajax în prima sa finală de Cupa Campionilor, pierde cu Milan, dar după doi ani, în 1971, se întoarce şi câştigă cel mai important trofeu european al cluburilor.

“Fotbalul profesionist seamănă cu războiul. Dacă te porţi prea respectuos, eşti pierdut” - e una dintre frazele celebre atribuite lui Michels. Poate nu întâmplător, i se spunea “Generalul”. Ideea că un luptător căzut sau ieşit din formaţie trebuie să fie înlocuit imediat nu era nouă. O aplicaseră, de pildă, cei 10.000 de Nemuritori, corpul de elită care îl apăra pe regele perşilor. Dar Michels, vizionar, o transpune în fotbal şi modifică radical un întreg domeniu al existenţei.

Ce-i drept, “Generalul” are şansa unui “locotenent” pe măsură. Născut în 1947, anul în care Jack Reynolds pleca de la conducerea lui Ajax, şi tot în Amsterdam, oraşul mentorului său, Johan Cruyff e liderul din teren, un atacant care coordonează jocul, coboară în apărare când e nevoie şi trece nonşalant de pe o parte pe alta. Cu Michels pe bancă şi Cruyff în iarbă, Ajax e o revoluţie.

“Ce să-i spun lui Cruyff? Îl las să joace”, mărturisea, după mulţi ani, succesorul lui Michels de la Ajax, Ştefan “Pişti” Covaci, ungurul cu mare trecere pe lângă cuplul Ceauşescu. El preia echipa în 1971, după plecarea lui Michels la Barcelona, şi mai câştigă două Cupe ale Campionilor, în ’72 şi ’73. Trei ani consecutivi în care sistemul intuit de Reynolds, gândit de Michels şi perfecţionat de Covaci este invincibil în Europa.

În ’73, Michels îşi aduce ucenicul favorit în capitala Cataluniei, unde Cruyff joacă 5 ani şi de unde nu are să mai plece niciodată. Nu definitiv şi nu cu sufletul. Datorită lui, Barcelona devine noul Ajax, locul unde fotbalul total dobândeşte statut de politică, management, tactică şi mentalitate.

Opt ani a antrenat Cruyff pe Barcelona, aducându-i şi prima Cupă a Campionilor din palmares. De la el încoace, echipa joacă aproape la fel, indiferent că pe bancă au stat Van Gaal, Rijkaard sau, mai nou, Guardiola. “Dacă mingea e la noi, ei nu pot înscrie”, sună unul dintre “preceptele” sale aparent tautologice. Iar această filosofie de joc a căpătat atâta forţă, a convins atât de bine în Spania, încât, acum, echipa naţională a lui Del Bosque e o clonă a Barcelonei lui Cruyff, Rijkaard şi Guardiola.

Am ajuns deja în prezent, dar povestea noastră trebuie să se mai întoarcă în timp, la Olanda şi la Rinus Michels. Care, împreună, ajung în finala Mondialelor din 1974, unde, în primul minut, “portocaliii” pasează de 16 ori consecutiv după fluierul de început, fără ca nemţii să atingă mingea, până când Cruyff e faultat în careu. După care pierd cu 2-1, pentru că, aşa cum spune antrenorul de astăzi, Van Marwijk, se “complac” în superioritatea lor.

Dar istoria şi performanţele celui care avea să fie declarat de FIFA “antrenorul secolului” nu se opresc la finala din ’74. După 14 ani, Michels e rechemat la naţională şi, cu el pe bancă, ajuns la 60 de ani, Olanda câştigă singurul său titlu de până acum, Euro ’88. Anul în care Cruyff e instalat antrenor la Barcelona.

Şi ajungem din nou în prezent, la Mondialele din Africa de Sud. Finală: Olanda-Spania. Două echipe care ne arată ceea ce “Generalul” gândise acum 40 de ani şi ceea ce urmaşii săi, cu precădere Cruyff, au dus mai departe în cele două ţări, în special la Ajax şi la Barça, începând de la copii şi juniori şi culminând cu stilul echipelor mari: fotbalul total.

Un singur om poate schimba, pe termen lung, un întreg domeniu al existenţei. Când acel vizionar părăseşte structura dinamică din care face parte, niciun altul nu-l poate înlocui, nici coleg, nici discipol. Numai ideea.

*