Frica de sud (20): Okada mare

Ce spuneţi despre următoarea ipoteză – naţionalele ţărilor europene care au cele mai puternice campionate, unde numărul titularilor străini de la principalele cluburi îl surclasează pe cel al autohtonilor, nu ajung prea departe la aceste Mondiale – ? E vorba despre Anglia, Spania, Franţa şi Italia (Germania, mai puţin, pentru că acolo nu s-a exagerat cu achiziţiile scumpe).

Ideea mi-a venit căutând o explicaţie mai amplă pentru eliminarea finalistelor din 2006. (Bineînţeles, dacă Anglia sau Spania se califică printre primele patru sau chiar în ultima fază, atunci ipoteza e greşită şi m-am făcut de râs. )

Nu cumva importul masiv de vedete, pe lângă faptul că a redus şansele unui localnic de a juca la o echipă mare din ţara sa, a determinat şi un fel de complex de inferioritate care poate fi întrevăzut doar acum, la suprema competiţie globală?

Ce tip de ţară e avantajată, pe termen mediu şi lung? Una care-şi burduşeşte campionatul cu străini sau una care păstrează vechiul model, cu echipe de club formate preponderent din “interni”? Nici una, nici alta. În prima situaţie, în ciuda eventualelor succese datorate investiţiei, e obturată speranţa copilului că va putea, cândva, să joace în faţa celor printre care a crescut. În al doilea caz, nu mai vin rezultatele internaţionale.

Ca atare, tot măsura justă pare a fi cea mai potrivită. Altfel, se creează un dezechilibru între interesul particular, al cluburilor, şi cel naţional, al echipei reprezentative.

Ipoteza de mai sus poate fi legată şi de ascensiunea naţionalelor din Americi, Africa şi Asia. Cei mai buni fotbalişti din aceste continente au fost aduşi la echipe care joacă an de an în Champions League, slăbind astfel “pepinierele” din Vestul Europei, dar întărindu-şi propriile naţionale şi oferind, totodată, modele pentru copiii din ţările lor.

Banii sunt una, patriotismul – altceva. Poate suna banal sau patetic, dar există o şansă ca aceste Mondiale să ne arate dacă nu cumva giganticele cluburi din Europa au sabotat, involuntar, interesul ne-pecuniar al propriilor ţări – bucuria împărtăşită a victoriei. E simplu: “multi-naţional” începe cu “multi“, nu cu “naţional”.

*

Japonia – Danemarca 3-1 (2-0). Au înscris Honda, Endo şi Okazaki, respectiv Jon Dahl Tomasson.

Nota meciului: 7.

Jucătorul meciului: Honda.