Frica de sud (15): Inamica sirenă

Cel mai frumos meci de până acum al Mondialelor a fost câştigat de echipa care nu şi-a pierdut capul nici când era condusă şi dominată, dar nici după ce a întors rezultatul. Naţionala daneză nu are greutatea de la Euro ’92, istorica ediţie unde a fost chemată în ultimul moment (după excluderea Iugoslaviei din motive politice) şi unde a luat titlul, against all odds, cu un “11″ din care făceau parte Schmeichel, Brian Laudrup, John Jensen sau Henrik Larsen. Dar Danemarca din 2010 păstrează, totuşi, ceva din simplitatea stilului de atunci, un amestec de calm şi risc care, cu doza obligatorie de noroc, poate naşte surprize.

Camerun – Danemarca 1-2 (1-1). Au înscris Eto’o, respectiv Bendtner şi Rommedahl.

O echipă mare are minimum trei jucători care-ţi atrag atenţia când sunt la minge şi care sfidează frecvent instinctul prudenţei. (Am exagerat cu generalizările, dar aţi înţeles la ce mă refer ).

Danemarca de acum are, sigur, doi asemenea fotbalişti: aripa Rommedahl şi fundaşul Kjær. Li s-ar putea adăuga Jon Dahl Tomasson şi Bendtner, dar primul pare ieşit din formă, iar vârful de la Arsenal nu e suficient de prezent în joc pentru a intra în categoria cu pricina. Dacă ar avea şi un mijlocaş de creaţie, danezii ar putea emite unele pretenţii la aceste Mondiale, unde constanţa în joc va fi, probabil, o calitate decisivă.

Ştiu, e devreme să speculăm în legătură cu evoluţiile de după faza grupelor, însă cred că echipele care vor reuşi să nu se precipite, să nu intre în panică dacă sunt conduse sau dacă rămân în inferioritate, vor avea viaţă lungă în sunet de vuvuzele. Până acum, premiante la capitolul psihologic sunt Uruguay şi SUA. Argentina şi Brazilia au lăsat să li se întrezărească unele vulnerabilităţi emoţionale, iar Olanda, prima echipă calificată matematic, şi-a arătat deja latura zgârcită.

Nota meciului: 8.

Jucătorul meciului: Rommedahl.