Fii inimos. Salvează inima unui copil

Mă alătur, voluntar, campaniei iniţiate de asociaţia “Inima copiilor” prin care se urmăreşte utilarea unei săli de operaţii şi a unui salon de terapie intensivă în cadrul primului centru de cardiochirurgie pediatrică din sudul ţării.

Suma minimă necesară este de 500.000 de euro, iar principala modalitate de strângere a banilor o reprezintă sms-urile în valoare de 2 euro trimise la numărul 858 (vezi şi bannerul postat în banda din dreapta). Îmi place că pe site-ul asociaţiei există şi un blog unde se anunţă zilnic câţi bani s-au strâns. Astăzi, de exemplu, s-a ajuns la circa jumătate din sumă. Deci, se poate.

2 euro prin sms. Nu e mult. Iar mesajele nu vor dispărea, precum comentariile trimise în timpul unei meci de fotbal sau cele prin care se solicită detalii astrologice, ci vor fi citite o viaţă întreagă de sute de copii inimoşi.