Feudalismul universitar, o tumoare hrănită de către cei datori să o extirpe

“Aceste universităţi trebuie girate nu ca un business, ci ca un serviciu public, nu ca o întreprindere”.

A fost nevoie, din nou, ca un străin să ne pună oglinda în faţă, pentru a se putea stârni o discuţie pe una dintre acele teme esenţiale pe care, din păcate, presa le ignoră sau le ocoleşte. De data aceasta, este vorba de profesorul francez Claude Karnoouh şi despre nivelul ştiinţific al universităţilor româneşti, în general, şi al UBB, în special.

Karnoouh i-a acordat un interviu colegului meu Mihai Bacalu de la “Adevărul”, care a avut ideea de a-l aborda după ce universitarul postase un comentariu pe site-ul ziarului, la un articol despre cei mai valoroşi cercetători clujeni. “În afară

Nu ştiu dacă antropologul francez este cel mai în măsură să facă aprecieri în chestiunea dureroasă a competitivităţii universitare, însă el a predat la UBB un interval suficient (peste 10 ani) pentru a cunoaşte sistemul din interior. Spusele sale confirmă agravarea acelei stări de fapt în care – a propos şi de citatul de la început – universitatea clujeană a ajuns să fie poreclită “UBB SRL”.

Am mai scris în urmă cu câţiva ani, într-un cotidian local dispărut prematur, că, atâta timp cât cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din Transilvania comunică public faptele unui singur om, rectorul-preşedinte-rector Andrei Marga, anihilând orice opinii sau iniţiative contrare managementului său, cercetătorii de valoare nu se vor putea afirma şi nici emulaţia aceea fertilă nu va fi (re)creată.

Karnoouh trimite o săgeată şi în această direcţie, făcând aluzie la repetatele schimbări de Weltanschauung ale lui Andrei Marga, care, de la teoreticianul socialismului ştiinţific, în anii ’80, trecând prin convingerea fermă că pragmatismul american este soluţia (în prima jumătate a anilor ’90), s-a mutat în tabăra creştin-democraţiei europene (către anul 2000), iar, de la o vreme, a devenit un apologet al valorii universale a religiei, cu accent pe contribuţiile filosofico-teologice ale Papei Benedict.

“Recrutarea cadrelor este foarte feudală”, mai spune Claude Karnoouh. Şi toţi ştim că acesta este adevărul, de la boboci până la tinerii preparatori, ca să nu mai pomenim de clanurile familiale care s-au înstăpânit peste catedre. A luat conducerea UBB vreo măsură împotriva acestui sistem profund corupt? A făcut ceva vreo instituţie similară din România? Dimpotrivă, mecanismele de cooptare în structuri pe bază de pile şi de promovare pe criteriul fidelităţii faţă de un baron universitar au fost perfecţionate, ceea ce demonstrează că tumoarea este hrănită tocmai de către cei datori să o extirpe.

Să mai vorbim atunci despre drama transformării facultăţilor în fabrici de diplome, despre cumpărarea lucrărilor de licenţă cu câteva sute de euro sau şocul pe care-l resimt absolvenţii când descoperă că realitatea este uneori paralelă cu lecţiile predate în amfiteatre?