Ezitanţii din urmă, noul salam cu soia şi lecţia preşedintelui

Balanţa alegerilor prezidenţiale a fost răsturnată de două categorii de alegători al căror numitor comun este detaşarea: indecişii care aşteptau ceva şi emigranţii care au luat şi România cu ei.

După primul tur de scrutin, dar înaintea dezbaterii de joi seară, sondajele îl dădeau victorios pe Mircea Geoană, care, în funcţie de institut, avea un avans de 6-8 procente. După turul doi, aceleaşi institute comunicau că aproximativ 6% dintre cei care s-au dus la vot în 6 decembrie luaseră hotărârea cu 2-3 zile înainte, adică după confruntarea televizată, câştigată net de preşedintele în funcţie.

Aceşti oameni – care au optat, practic, în ultimul moment – nu fac parte, cu siguranţă, nici dintre fideli (electoratul tradiţional al celor două partide) şi nu sunt nici din rândul visceralilor care, nesuportând gândul că va câştiga celălalt, au mers cu ură la urnă. Ei, ezitanţii din urmă, au ajuns cei dintâi pentru că n-au votat pătimaş, ci au luat o decizie abia după cel mai edificator episod al campaniei prezidenţiale.

În cazul emigranţilor – transformaţi brusc în ţapi ispăşitori ai înfrângerii lui Geoană, ca şi cum Băsescu ar fi noul salam cu soia al naţiei -, detaşarea nu mai trebuie dovedită, măcar dintr-un punct de vedere, cel geografic. Dar, spre deosebire de aceia care susţin că votul covârşitor dat de emigranţi lui Băsescu ar fi determinat în special de resentimentele din mandatele FSN-PDSR-PSD şi că, altfel spus, ei ar fi majoritar de dreapta, eu cred că alta e explicaţia.

Pentru cei plecaţi din ţară, definitiv sau doar la muncă, România este – şi nu poate decât să fie – acasă. Chiar dacă s-au stabilit definitiv altundeva, România înseamnă pentru ei părinţii de care le e dor, bunicii idilici, copilăria intangibilă, Crăciunul colindelor, primul sărut, faţa blocului, uliţa cu gâşte sau doar un copac umbros.

Ei l-au votat pe Băsescu pentru că – aşa cum m-a luminat un amic, întrebându-mă “ce problemă are, de fapt, Geoană?” – liderul PSD nu seamănă cu nimeni cunoscut. Nici cu unchiul, nici cu fostul profesor de mate, nici cu vecinul de pe scară, nici cu mecanicul auto, nici cu, nici cu. E din alt film. În public, Geoană joacă mereu un rol. Vrea să pară cu totul altcineva decât este cu adevărat. Măcar pe Băsescu îl ştim. E de-ai noştri. Aşa cred că au votat emigranţii.

Revenim. Dacă detaşarea şi lipsa de patimă au întors cursul alegerilor, iar previzibilul aval Geoană s-a preschimbat peste noapte în iritantul amonte Băsescu, aceasta trebuie să fie lecţia noului preşedinte: eliberarea de ură. Despătimirea. Decizia chibzuită şi întemeiată valoric. Restabilirea României ca acasă a românilor.

Nu fanaticii şi orbiţii au impus preşedintele. Ei s-au anihilat reciproc. Victoria este a nehotărâţilor cuminţi şi a nostalgicilor de departe. Şi unii, şi alţii s-au dovedit mai puternici decât indiferenţa. Lor le pasă de România dincolo de orice duşmănie.

*

Foto: Raul Ştef