Eurovision, un pronostic. Confirmat

E ora 0 şi 5 minute. Încă n-a început seria de transmisii prin care ţările Europei să-şi anunţe punctajele. Încerc un pronostic: 1) Norvegia; 2) Rusia; 3) Turcia. Şi, în apropiere, Moldova şi Marea Britanie.

0.10. Până începe contorizarea punctelor, câteva cuvinte despre spectacol. De ce e interesant Eurovisionul şi poţi să faci abstracţie de mediocritatea cântecelor? Pentru că te ajută să-ţi faci o idee despre imaginea de sine a Europei la un moment dat şi despre tendinţele mentalităţilor naţionale şi regionale.

0.20. Ce-am văzut în această seară? O demarcaţie mai mult decât limpede între ţările din estul şi vestul continentului. Primele au fost reprezentate mai ales de piese cu inflexiuni folclorice, unele dintre acestea cântate de tinere cu fustiţe de o palmă. Deci, se poate spune că Estul mizează pe tradiţie şi/sau pe femei frumoase. În schimb, Vestul se află sub influenţă anglo-americană, atât ca sound, cât şi în ceea ce priveşte vestimentaţia, tema lirică şi stilul cântăreţilor.

0.30. Acum, că am făcut comparaţie, se poate spune că piesei noastre îi lipseşte greutatea, pluteşte pe deasupra emoţiilor şi nu reuşeşte să arunce ancora.

0.45. De ce va câştiga piesa Norvegiei? Pentru că e singura al cărei conţinut muzical e mai important şi mai valoros decât marketingul de scenă.

0.55. Am supraestimat hora moldovenească. Probabil e prea particulară, prea impregnată de specific local pentru a plăcea în multe ţări europene.

1.00. Ne-am dat reciproc punctajul maxim cu Moldova. Cred că, la un asemenea concurs, ar trebui să votăm pe criterii muzicale, nu etnice. E valabil şi pentru “schimbul” dintre croaţi şi bosnieci sau dintre turci şi azeri.

1.05. A câştigat pe merit Norvegia, cu 387 de puncte, la mare distanţă de locurile 2 şi 3, Islanda, respectiv Azerbaidjan. Am mai nimerit două poziţii din Top 5, Marea Britanie şi Turcia. Tragedia rusă n-a prea impresionat.

1.10. Un cuvânt de final pentru Georgia, care a avut demnitate şi a preferat să nu mai fie reprezentată la Moscova decât să-şi înlocuiască piesa anti-Putin.