Este statul laic amenințat în România? O încercare argumentată de a liniști aceste spaime

Amestecul în treburile statului laic. Aceasta este una dintre cele mai recente marote cu care străjerii noii Românii agită inutil populația. The enemy at the gates, dușmanul care complotează și își întinde tentaculele peste firavul stat laic, este, cum altfel, Biserica.

Mărturisesc că nu înțeleg această temere decât dacă e născută din lipsa de informare sau din rea voință. A doua variantă prefer să o elimin; nu cred că apărătorii statului laic sunt mai puțin patrioți și nici că ar avea mai puține drepturi de a-și susține atitudinile. Ca atare, m-am gândit să le propun câteva argumente liniștitoare celor care – așezați, poate, pe un alt făgaș educativ – nu au luat în calcul toate condiționările acestei dispute:

– atât duhul, cât și litera ortodoxiei sunt străine de un eventual asalt asupra puterii laice

– tradiția românească este una de colaborare între cele două structuri, Biserică și stat, fiind determinată de nevoia istorică de a proteja diferitele forme de organizare națională

– cine a fost măcar o dată la liturghie știe că aceasta cuprinde rugăciuni pentru conducătorii laici, care sunt susținuți astfel pentru a lua hotărârile cele mai înțelepte

– ortodoxia nu este militantă, în sensul apusean, ba chiar se diferențiază net în această privință de misionarismul catolic și de puternica latură socială a protestantismului, fiind ghidată prin canoane de interdicția de a se amesteca în administrația laică

– ortodoxia este mai degrabă autarhică decât expansivă, conservatoare în sensul propriu al cuvântului

– reproșurile aduse Bisericii cu privire la perioada comunistă vin tocmai din această atitudine a sa, care alege supraviețuirea și nu lupta în câmp deschis

– statul laic, la fel ca democrația, este vulnerabil datorită caracterului său deschis, adică poate fi influențat prin propriile reguli, dar aici stă și viabilitatea sa

– un stat laic al unei națiuni majoritar ortodoxe este mai la adăpost, poate, decât unul dintr-o țară catolică, ca să nu mai vorbim de varianta islamică

– în fine: pentru că statul nu este o entitate situată deasupra sau în exteriorul comunității, el este cu atât mai puternic cu cât câștigă încrederea și susținerea unei părți însemnate dintre contribuabilii săi; altfel, între majoritate și minoritățile protejate de acel stat se poate naște un conflict tragic pentru toată lumea.

Or, noi nu vrem asta.