Eminescu.120. A treia zi: populaţia

by Mihnea Măruță

“E foarte adevărat că oraşele cele mari împiedică superfluenţa populaţiunii, dar în care mod? Care e ţesătura aceea de viaţă socială, care consumă puterile, şi face pe oameni incapabili de reproducere? Bordelele şi căsătoria sălbatecă consumă femeia, un lucru rău plătit şi nopţi petrecute în orgie consumă pe bărbatul din popor – pe cel avut şi mai mult, căci el are mijloacele de a-şi procura cea mai rafinată deboşerie. Nenorocire şi durere familiară e în început foarte multă în această stare de lucruri, dar în urmă aceste simţiri se tâmpesc, indivizii încep a privi cu indiferenţă ideile morale, moralitatea decade şi această decadenţă a spiritului e cauza accelerării procesului de consumare a populaţiunii.
Spiritul literar al acestor epoce e corupt şi ni se pare nouă atât de fad, pe cât de fade le par şi lor scrierile clasicilor şi-a moraliştilor mai vechi. Călcându-se din principiu cele ce pentru noi treceau de bune şi frumoase şi nepunându-se nimic în locul lor, căci nu se poate numi o restituţiune acele plăceri ce esaurează sucul vieţii – din acest se naşte dezgust şi greaţă,- greaţa ascunsă în sufletul omenesc, care se iveşte abia atunci după ce-ai gustat plăceri ce i se păreau frumoase şi invidiabile. Frenezie şi dezgust, dezgust şi frenezie – iată schimbările perpetue din sufletul omenesc modern.” (”Fragmentarium”, pag. 125, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981)

*

“Naţionalismul este un semn rău la un popor. Nimeni nu ţine atâta la esistenţa sa decât acela ce are s-o piardă în curând (şi aceasta se simte instinctiv) şi nimeni nu-ngrijeşte mai mult pentru ţinerea la un loc a individului său, decât cel ce are să se desfacă prin moarte. Nicăiri nu se manifestă voinţă de viaţă mai tare decât acolo unde viaţa este periclitată sau prin boală internă sau prin pericol estern.” (pag. 129)

*

“Ceea ce trebuie încurajat într-o societate omenească sunt oamenii de caracter. Energia centrului lor de gravitate şi dreapta ascensiune a liniei lor de mişcare, trebuie descărcată de greutăţi prea mari. Precum Arhimede cerea un punct fix, pentru a ridica cu pârghia lumea din ţâţâni, astfel caracterele tari şi determinate sunt [cuvinte ilizibile] împrejurul căreia se-nvârt lucrurile lumii.” (pag. 136)