De ce să nu visez frumos? Pe cine aş vrea la naţională

“If you dream, dream big”, zice o vorbă din bătrâni. Aşa şi eu, cu naţionala de fotbal. De ce să nu visez că următorul selecţioner va fi un domn care înţelege şi gândeşte jocul, care a câştigat trofee europene atât pe gazon, cât şi de pe bancă? Ce mă împiedică?

Nimic. Şi-atunci vă spun că există doi domni despre care cred că ar fi capabili să reclădească o echipă şi să impună un stil la naţionala României. Unul e Johan Cruyff, celălalt e Gianluca Vialli.

Ştiu, despre Cruyff se spune că, în 1996, la despărţirea de Barcelona, ar fi jurat că nu va mai antrena. Dar în visul meu cel frumos nu există nici o oprelişte ca oamenii responsabili din conducerea federaţiei, conştienţi de situaţia reprezentativei, să nu-şi folosească talentul persuasiv şi resursele financiare pentru a-l convinge să demonstreze încă o dată de ce e în stare, cu o echipă pe care absolut nimeni nu s-ar aştepta să o preia.

Şi dacă, totuşi, Cruyff nu acceptă, mai este un comentator al postului Sky Italia despre care sunt sigur, în visurile mele, că tânjeşte să coboare pe teren, să simtă din nou adrenalina şi provocarea unei partide viitoare. Trebuie doar să ştii cum să-l iei, pentru că nu banii îl motivează, cu certitudine.

Voi, ceilalţi visători-de-naţională, ce antrenor v-aţi dori? Şi să nu-mi spuneţi că nu vi-l permiteţi…

P.S. Am şi un cadou pentru nostalgicii driblingurilor şi ai incursiunilor de tip Maradona-Hagi-Messi: