De ce să-i votăm. Rânduri de bine despre 5 prezidenţiabili

Voiam oricum să scriu despre alegerile prezidenţiale, aşa că profit de leapşa pe care mi-o transmite Costi Rogozanu (e prima la care răspund de când am blog), aceea de a găsi un motiv de vot pentru fiecare candidat. Altfel spus, să le mai vedem şi calităţile, să le găsim câte ceva bun în inimă, nu să-i tot criticăm.

Gigi Becali. Când am fost la Athos, un monah mi-a povestit cum fusese Becali pe la schiturile româneşti şi la fiecare întrebase: “Ce vreţi să faceţi?”. Peste tot existau urgenţe: unii voiau să repare ceva, alţii să consolideze, să construiască, să restaureze ş.a.m.d. “Cât costă?”, venise a doua întrebare. Călugării spuneau o sumă aproximativă, care uneori era de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro. Iar Becali a lăsat fiecărui schit şi fiecărei chilii cât ceruse.

Mircea Geoană. V-aţi gândit vreodată serios ce înseamnă să conduci un grup de oameni cu personalităţi foarte puternice, care se aliază în nuclee cu interese divergente şi despre care nu poţi fi sigur niciodată dacă te susţin sau te sapă? V-aţi gândit cum poţi să câştigi autoritate în asemenea condiţii, ducând şi povara unei porecle complet defavorabile?

Sorin Oprescu. Candidezi şi pierzi. Trec câţiva ani, candidezi a doua oară pentru aceeaşi poziţie şi iarăşi pierzi. Mai trec nişte ani. Câţi dintre noi n-ar renunţa? Câţi şi-ar asuma riscul unui nou eşec şi o ştampilă definitivă de loser ? Şi, mai ales, câţi ar reuşi, totuşi, să câştige dintr-a treia încercare?

În ciuda celor de mai sus, cred că niciunul dintre cei menţionaţi nu este potrivit a fi preşedinte. Pentru mine, singura finală normală este între Traian Băsescu şi Crin Antonescu şi mărturisesc că, dacă mâine ar fi turul doi (cum se întreabă în sondaje), n-aş şti pe care să-l votez. Sper să mă ajute, cumva, campania electorală, vreo idee vizionară a unuia dintre ei sau, în ultimă instanţă, o confruntare televizată.

Crin Antonescu a învăţat să aibă răbdare. Lucru mare. Nu s-a grăbit să iasă în evidenţă prin înscenări sau prin conflicte cu mare potenţial mediatic. Are derapaje, dar se vede că încearcă să fie egal cu el însuşi, cu omul normal care nu cunoştea puterea, cel de dinainte.

Traian Băsescu are feeling. E o combinaţie de bărbat cu senzitivităţi de femeie. Toţi oamenii sunt înzestraţi, cred, cu un canal extrasenzorial prin care percep cuvintele nespuse, însă numai unii reuşesc să şi-l ţină deschis şi să-l folosească. Băsescu e unul dintre ei.