De ce eu? Pentru că…

… tu nu te gândeşti la asta. Tu trăieşti lumea ca şi cum la naşterea ta s-ar fi produs big bang-ul, iar universul, de atunci, se dilată la infinit pentru tine. Nu ştiu, dar s-ar putea să ai dreptate. A avea dreptate înseamnă a fi singur. Şi atunci nu mă mai interesează. Încerc să te iubesc ca să nu te pierd. Între eu şi tu, pot călători cu viteza luminii. Nu vreau să mori. Vreau doar să te gândeşti că mori.

Pentru că el merită un drum. Când se va naşte, dacă n-a şi făcut-o, va fi întâmpinat de un covor roşu, vertical. Şi îi va fi mult mai uşor. Nu va mai bâjbâi, ca atâţia, ci va şti: “Pe-aici!”. A şti înseamnă a conduce. Numai un sacrificiu din trecut poate crea o breşă în viitor. Altfel, timpul e o stâncă de care ne lipim feţele. Între eu şi el, se deschide o carte cu soluţii. Autorul e tatăl cititorului. Mai departe.

Pentru că noi suntem despărţiţi de o asemănare: unii cred despre alţii că vor pierde, fără Dumnezeu, la fel cum şi alţii cred că unii vor pierde, cu Dumnezeu. Şi unii, şi alţii: “N-avem nici o îndoială în ce vă priveşte!”. A nu avea îndoieli: ordonata se culcă cu abscisa. Plutonul de execuţie. Unii: meritaţi mâini legate la spate. Alţii: meritaţi panglici negre pe ochi. Între eu şi noi, trăgaciul pe care nu vreau să apăs.

Pentru că voi ştiţi cum merg lucrurile, dar aţi uitat cum stau lucrurile. E un secret care s-a pierdut: ce le ţine? De ce nu se frâng, cum se îmbină, în ce ordine? În absenţa secretului, simulaţi. În loc de văz, pipăit. A simula înseamnă a ieşi din prezent. Toate lucrurile – case, maşini, terenuri – se mişcă până vă blochează clepsidra. Mai rămâne un spaţiu mic, cât să se strecoare un duh. Între eu şi voi.

De ce eu? Pentru că ei îşi transmit puterea ca şi cum şi-ar da unul altuia o cană cu apă, în fiecare zi, până la dependenţă. Fie sete sau nu. Aşa îşi cresc băieţii, aşa îşi mărită fetele. Ţările sunt teritoriile familiilor lor. A avea putere înseamnă simultan a moşteni şi a lăsa moştenire. Pretendenţii şi idealiştii sunt asimilaţi sau eliminaţi. Între eu şi ei, o frică pământească. Şi cerul, lucind a spadă.

 *