Criza naţională de mijlocaşi ofensivi
Mi-am cumpărat DVD-ul cu Hagi scos de Gazeta Sporturilor (o excelentă iniţiativă şi un produs marketat foarte bine), ocazie cu care mi-am adus aminte că aş vrea să vorbim despre criza naţională a mijlocaşilor ofensivi.
Definiţie: mijlocaşul ofensiv este acea persoană care culege idei brute şi le aduce în situaţia de potenţiale reuşite. La nevoie, le fructifică el însuşi.
De la fotbal la politică, unde ne pricepem toţi, trecând prin cultură şi ştiinţe, România e într-o criză de mijlocaşi ofensivi. Să dăm exemple? De fotbal nu are rost să pomenim, că acolo e limpede; de când Boloni a enunţat teoria conform căreia nu mai trebuie să căutăm conducători de joc, ci să cultivăm vlăjgani cu condiţie fizică, parcă am intrat în vrie. “Noul Hagi” nu mai apare nici mort, iar România nu va fi niciodată o echipă de Goiani.
În politică, Băsescu e un atacant pur sânge, un fel de Augustin care se bate cu apărările, însă rareori construieşte şi nu-i place nici să dubleze vreun coleg din defensivă. Tăriceanu e un fundaş rezistent, dar se teme să urce în atac, Geoană e o rezervă frustrată, Boc e un Florentin Petre mereu convocat, sufletist, dar nu de nivel internaţional, iar Stolojan nu e pentru sportul ăsta. Crin Antonescu? Să zicem că el pare a fi mijlocaş, dar aduce mai mult cu Paul Codrea: face faţă, însă nu ia niciodată meciul pe cont propriu.
Vă aştept cu exemple şi comparaţii din orice domeniu. Dar să fie fotbalistice. Până atunci, vă ofer unul dintre golurile mele favorite. Pe cel împotriva Columbiei nu vreau să-l mai văd o vreme.