Compunerea unei fiice: “Şi omul acesta este tatăl meu”

“Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită (…). În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.

La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii (…) şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos. (…)

Când am devenit adolescentă, omul acesta m-a învăţat să conduc maşina (…). A fost foarte răbdător şi nu m-a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.

Dacă ceva se strica, el ştia să repare (…). A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.

Am descoperit că acest om are talent artistic (…), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi.  Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate: ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald, Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră. (…)

Eram copil atunci când am înţeles că există o parte din acest om care nu ne aparţine nouă. (…) În viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund.  Şi totuşi, acel ceva era, într-un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne-a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.

Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist.  Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea.  Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le scoate sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.

Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului i-a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.

Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală. (…)

Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. (…) Şi omul acesta este tatăl meu.”

*

Citiţi textul integral şi aflaţi cine este tatăl, aici.