Cluj Balena. Cronica secundei în care oraşul a fost înghiţit

A existat o secundă, o singură secundă, ca o fantă deschisă către un timp paralel, în care i-am văzut pe toţi prăvălindu-se peste gazon. O secundă ca un sfârşit de lume transmis în direct. În jur nu mai era nici o inimă, nu mai era nici o minte, doar ură pură, unificatoare şi înghiţitoare.

Din faţă, din stânga, din dreapta, cei nevăzuţi din spate, i-am văzut pe toţi aruncându-se grămadă, să scape odată de toate convenţiile, de toate politeţurile şi blocajele, să lovească şi să fie loviţi, dar să-şi lase demonii liberi. Să moară toţi, să fie întuneric, dar să şi-o tragă înainte, să ştie o treabă.

O secundă, am fost în iad.

Văzut de sus, de pe Rosetti, stadionul e o gură de balenă care a ieşit din adâncuri să înghită casele-plancton de primprejur. Maşinile coboară molcom, bară la bară, pe cea mai abruptă stradă a Clujului, cu care în copilărie mă lăudam neamurilor venite în vizită că ar fi cea mai abruptă din toată ţara.

(Stai în Gruia? Muie la frânari!)

Nimeni nu claxonează, ăsta e şocul bucureştenilor care trec prin Cluj – lipsa zgomotului cu care s-au obişnuit-alienat. Ai noştri zic că acest calm vine din influenţa civilizaţiei, ei râd că răbdarea asta “ardelenească” e, de fapt, ca-n bancul cu piuneza lăsată pe scaun – “No, dacă trebe, trebe”.

(La puşcărie, Mitică la puşcărie!)

Aşteaptă cuminţi să le vină rândul să intre pe strada principală, s-o ia spre gura balenei. Acolo mă duc şi eu….

Galeria lui “U”, vreo 3000 de oameni, şi-a ocupat deja locul, sus, la etajul peluzei dinspre hotelul Sport. E ora 8 şi ceva şi ei au început să se adune la bere de pe la 5, la terasele de pe Eroilor, unde au cântat şi-au ars un fular vişiniu. Moderat.

La masa presei sunt atâţia jurnalişti, fotoreporteri, bloggeri, chibiţi şi hobbiţi, încât un străin lesne ar trage concluzia că mass-media sunt o forţă efervescentă la Cluj, un spectacol al diversităţii şi-al entuziasmului. Este şi-un străin lângă noi, reporter neamţ, cu un notebook amărât. Nu face faţă laptopurilor noastre impozante, conectate la un wireless care nu merge.

Din boxe ne mobilizează o piesă rap din care prind numele lui Iuliu Haţieganu şi o referire la 1919. Are şi-un refren - Haide, U, te iubim cu sufletu’. Postmodernismul e mort, trăiască post-orice. “Eniuei”-ul.

“Pizdelor!”, izbucnesc fanii lui “U”: pe teren au intrat, la încălzire, primii doi ceferişti, portarii Beto şi Stăncioiu. Un cercetător britanic ar putea studia, din dublă perspectivă, psihanalitică şi sociologică, scandările de pe stadioane. Aici, feminismul nu există nici în stadiu de blastomer.

A propos: deasupra presei, la lojele VIP, clipeşte inocentă cea dintâi femeie de plastic a ţării, Bianca Drăguşanu, al cărei ten de solar arată bolnav în combinaţie cu sacouaşul roz. Mă uit mai atent: femeia asta clipeşte în ritm constant, din secundă în secundă, ca şi cum ar avea un pace-maker pentru pleoape. Ce misogin…

La primul nivel al peluzei dinspre Someş, câţiva suporteri vişinii încep să-şi instaleze steagurile. “Uite-le, uite-le, uite bagaboantele!”, jubilează, de la celălalt capăt, galeria lui “U”, care are, în fine, materia primă la vedere.

Ceferiştii, circa şase sute, nu coboară să se aşeze pe scaune decât cu 5 minute înainte de startul partidei. “CFR, muie, CFR!” - două cuvinte, o lume-ntreagă de imaginaţie.

Mai sunt trei minute până la primul fluier al lui Alexandru Tudor şi are loc singurul moment de fair-play al “derbiului de Cluj”. “Ro-o-mâ-ni-a, ta-dam-ta-da-da-dam”, strigă şi aplaudă peluza “Şepcilor roşii”. “Ro-o-mâ-ni-a, ta-dam-ta-da-da-dam”, răspunde o parte a peluzei ceferiste, vreo sută de băieţi care s-au dezbrăcat la bustul gol. Bine şi-aşa.

Urmează “coregrafia” pregătită de peluza sudică: suporterii lui “U” desfăşoară un nylon imens cu o jumătate de soare portocaliu pe care scrie “U” şi din care ies raze negre. Prefer zecile de steaguri care se agită alături. N-au nimic fals.

La polul nord al stadionului, mica galerie ceferistă şi-a scos şi ea steagurile alb-vişinii, într-o densitate mare pe cap de suporter. Hai cu meciul.

E adevărat – abia acum înţeleg – ce zic suporterii lui “U”, că pe ei nu-i interesează trofeele. Privind spectacolul galeriei, nici n-am auzit când a început meciul. Oamenii ăştia nu vin să vadă fotbal, ci să cânte, să strige, să sară, să fluture steaguri. Să existe. Le e suficient să fie împreună, sportul nu mai contează.

Bineînţeles că fiecare mai trage cu ochiul la joc, să poată interveni la o adică, dar n-ai cum să te bucuri de fotbal dacă tu eşti mereu atent la liderul galeriei - acum ce fac? aha, acum aplaud ritmat, acum fularul, acum cânt “slavă ţie, studenţie”, să nu uit steagul, acum sărim, muie CFR, “Arbitreee, fii corect!”, huooo.

Şi iar, de la capăt.

“După garduri faceţi bravadă, iar pe străzi vă antrenaţi pt. Olimpiadă”. A trecut cam un sfert de oră din meci şi galeria lui “U” are un nou banner de arătat. În traducere, “n-aveţi sânge, băi frânarilor, să vă bateţi cu noi parte-n parte”. Oamenii de la peluză au desfăşurător clar, ei trebuie să fie protagoniştii, nu echipa din teren.

Dar să mă mai uit şi la meci. Cristea, uimitor, reuşeşte două deposedări consecutive în apărare, iar tribuna aplaudă - “uite, mă, că poate să şi muncească…”. Nu trec două minute şi, de nicăieri, acelaşi “prinţ” cuplat cu broscuţa de la loja VIP e implicat într-o fază la marginea careului lui “U”, cu ceferistul Mureşan care cade forfecându-şi picioarele în aer, să pară spectaculos.

“11 metri pentru CFR”. Atât am mai apucat să notez în fişierul pe care-l voiam cronică a meciului. Jucătorii lui “U” protestează scurt, dar Tudor afişează aerul ăla studiat, să pară mai dur, bietul de el. Galeria alb-negrilor huiduie insuficient.

Trage Cadu, Bornescu alege corect să se arunce în stânga, apără?, nu, bară-gol. Căpitanul CFR-ului sare peste reclame - ce face ăsta?, îmi trece prin minte fulgurant -, se duce direct în faţa peluzei care-l urăşte şi se bate cu pumnul în piept, o dată, de două ori, cu spatele ţanţoş. Ba mai şi strigă ceva către ei.

“E nebun”, zice cineva de la masa presei, dar nu mai apucăm să comentăm, peluza a explodat, careva de la “U” a tăbărât pe el - “e Bornescu” aud ca prin vis, s-au adunat toţi jucătorii în spatele porţii, se bat, au căzut, unu, doi, alţii vin să-i despartă, cum să te duci să-i sfidezi pe U-işti în casa lor, cât de iresponsabil poţi să fii, a făcut-o programat?, Andone ce păzeşte?, “Cadu a făcut la fel în meciul tur din Gruia”, îmi zice colegul Cosmin, tribunele sunt în picioare, Tudor e flenduri, nu mai are niciun control, grupuri-grupuri de jucători se întorc pe gazon, au intrat antrenorii şi oficialii, fug de la unul la altul, stewarzi, cine-s toţi ăia?, se împing, se conving,

şi-atunci, într-o secundă, prin tribune trece un impuls animalic, mi s-a pus în piept, o să se omoare, asta văd, vor să se omoare, fanii lui “U” au început să coboare la parter, în spate am un bolovan format din multe pietre mici care stă să se rostogolească, se va rupe în două stadionul şi ne va înghiţi pe toţi, nu erau proşti ăia cu psihologia mulţimilor – apuc să mă gândesc,

le-a dat roşu lui Cadu şi lui Bornescu, Andone e cel mai agitat, de când a început meciul îi tot dădea indicaţii lui Tudor, indiferent cât de banală era faza, acum e ca un câine scăpat din lanţ, Cadu i-a dat banderola lui Mureşan, se apropie de tunelul care duce la vestiare, îl iau aproape pe sus doi-trei stewarzi şi-l bagă în tunel printre bucăţi de nu ştiu ce aruncate de deasupra noastră, şi, brusc, ura explodează până la acoperişul negru al stadionului, fug şi alţii spre tunel, nu vedem nimic, Andone, ca o fiară, dispare sub prelata cenuşie, oficiali, rezerve, toţi, după ei, fotografi cu veste galbene, “se bat în tunel!”, se strigă, “l-au lovit pe Cadu în spate”,

“n-am mai văzut niciodată aşa ceva”, zic ziarişti care vin de 20 de ani la meciurile lui “U”,

“CFR, muie, CFR”, a înnebunit galeria, iar ăilalţi, vişiniii de la nord, huiduie şi ei,

s-a terminat.

Cluj Balena a înghiţit şi sportul, şi pretinsa civilizaţie, şi galeriile, şi orice.

Trebuie ras totul din temelii, până la carne vie. Şi conducătorii care incită înainte de meci, şi antrenorul care nu-şi poate ţine echipa în frâu, şi jucătorii care se vând pentru câştig la pariuri, şi mercenarii care distrug convieţuirea normală într-un oraş care nu e al lor.

Ras, tot. Un vulcan de violenţă, stârnit de toţi ăştia, de toţi mafioţii şi decerebraţii ăştia, a înghiţit un oraş unde oamenii nu claxonează nici când e cazul.

A fost premeditat? Să spună Paszkany şi Andone. Să răspundă Cadu, care acum e în pericol de moarte. “Ăsta nu mai iese în oraş”, spune, cu o linişte de gheaţă, un suporter cu fular alb-negru.

Asta e organizare de meci? Cu stewarzi care privesc cum Bornescu se repede asupra lui Cadu? Incapabili să preîntâmpine o bătaie în faţa tribunei oficiale? Cu slugile lui Walter care se răzbună pe “duşman”? Muie, CFR - atâta ştiu toţi?

Cum era dacă intrau pe teren miile de fanatici de la peluza sudică? Şi, pe partea cealaltă, să nu rateze bătaia, şi sutele veniţi din Gruia?

Paszkany, Walter, Andone, Niculescu, Cadu, Bornescu şi voi, ăia care vă găsiţi sensul vieţii strigând “Pizdelor” de sus, din peluză, ăsta nu e oraşul vostru. Asta e balena pe care aţi stârnit-o şi vă înghite.