Chestionarul Japonezului: 13 întrebări despre mass-media
Am răspuns celor 13 întrebări din interviul virtual pe care mi-l propune Japonezul:
1. Cum aţi descrie, în 10 cuvinte, relaţia dintre presă şi putere din ultimii 4 ani?
Rătăcirile devin identităţi, banul – politică editorială. Singura şansă – citiţi tot.
2. Care sunt primele trei adjective care vă vin în minte când vă gândiţi la consumatorul de presă din România?
Îndobitocit la tv, pierdut de ziare, regăsit pe net.
3. Vi s-au oferit, de când aţi început să practicaţi această meserie, bani pentru a îngropa un subiect sau pentru a promova unul?
Bani, nu. Am primit “doar” telefoane prin care mi se cerea să opresc articole sau să modific abordarea unor subiecte.
4. Cum comentaţi faptul că TOŢI jurnaliştii afirmă, la fel ca în politică, că CEILALŢI sunt cumpăraţi? În sensul că, urmând cea mai simplă logică, dacă eu spun că tu furi, iar tu spui că eu fur şi nu există nicio instanţă care să decidă cine fură, atunci CINE NAIBA FURĂ?
Nu toţi jurnaliştii afirmă aşa ceva. Din păcate, tagma noastră este judecată tot mai des la grămadă, din cauza acelora dintre noi care apar la tv. În fapt, marea majoritate a oamenilor din redacţii îşi face meseria onest. Dar de dat bani, se dau. Există ziarişti care iau şpagă, acceptă favoruri sau percep “taxe de protecţie”.
5. Sunteţi de acord cu afirmaţia că, în România, s-au plătit şi încă se plătesc jurnalişti (cu funcţii de conducere sau fără) pentru a îngropa un subiect sau pentru a promova unul?
Da.
6. Din informaţiile pe care le deţineţi, trustul în care activaţi a decis – prin cei care deţin conducerea şi banii – să “pună batista pe ţambal” în vreun caz care implică interesul public? Sau a decis să susţină un om/partid politic, om de afaceri/ companie/ club sportiv sau sindicat?
Nu activez în niciun trust, dar nu cred că există vreunul care să nu blocheze subiecte.
7. Sunteţi mulţumit de modul în care se practică jurnalismul în România? În cazul în care nu sunteţi mulţumit, cine credeţi că este vinovat? Patronul, care are pâinea şi cuţitul şi care “s-a înţeles” cu puterea, sau jurnalistul care acceptă presiunile?
Explicaţia e mai complexă şi se leagă, printre altele, de dispariţia graniţei dintre presă şi putere, de infiltrarea statului cu oameni controlaţi de patroni media, de rafinarea metodelor politice, între care PR-ul neconvenţional devine tot mai influent. Mai departe: presa este şi ea dependentă de sistemul de impozite, or, câtă vreme jurnaliştii nu vor avea salariile integral la vedere, câtă vreme patronii vor fi siliţi să dribleze Fiscul pentru a nu da faliment, puţini vor fi aceia, mai ales dintre şefii de redacţii, care să renunţe la “pâine şi cuţit” de dragul unei conştiinţe curate.
8. Sunteţi de acord cu următorul argument: “Presa este o activitate economică ca oricare alta. Ea satisface cererea publicului. Dacă el vrea manele, noi dam manele”? Dacă nu agreaţi acest punct de vedere, cum explicaţi faptul că, de aproape 20 de ani, se întâmplă exact acest lucru?
E de domeniul evidenţei că presa nu e un business ca oricare altul, cu atât mai mult cu cât are loc o schimbare de paradigmă globală între
9. Sunteţi mulţumit de modul în care evoluează cariera dumneavoastră în presă?
10. Enumeraţi 3 decizii majore pe care le-aţi lua în cazul în care, mâine, aţi ajunge să deţineţi un trust de presă puternic?
1. Aş angaja o casă de avocaţi cu greutate; 2. Aş aduce manager străin cu experienţă; 3. Aş încerca să “racolez” câteva personalităţi pe care le respect.
11. Din câte ştiţi, care mai este procentul publicităţii plătite de stat în presa din România?
N-am nici o informaţie în acest sens. Din ce văd la tv şi în ziare, ponderea capitalului privat în piaţa de advertising este mult mai mare decât cea a capitalului de stat.
12. Aveţi vreo simpatie politică? În sensul că simpatizaţi cu un partid anume?
În cabina de vot, da. În redacţie, încerc să nu.
13. Pe scara de la 1 la 10, cât de mulţumit sunteţi cu privire la banii câştigaţi din presă, până în acest moment?
9.