Cea mai mare surpriză electorală din istoria României

Ce ne arată victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale?

O tentativă de explicație trebuie să vizeze atât forma, cât și conținutul acestei victorii: atât mecanismele, cât și mesajele, atât ambalajul omului, cât și ideile lui.

Circa 9 milioane de cetățeni români folosesc TikTok, iar numărul lor este în creștere. Dintre aceștia, câteva milioane de oameni de toate vârstele (nu știm câte) petrec zilnic ore întregi făcând scrolling pasiv. În cazul copiilor și al tinerilor, acest interval este comparabil cu orele de somn.

Pentru ei, TikTok-ul este nu doar prima sursă de informare, ci devine chiar principalul mod de a-și trăi ceea ce numim "viață personală". Îi știm, îi vedem, suntem noi și ai noștri.

Dependența instalată e globală și e manifestă: de fiecare dată când avem câteva secunde, nu mai știm ce să facem altceva decât să deschidem telefonul, în prostrație.

E uimitor cum dăruim rețelei timpul unicei noastre vieți, cum am ajuns să înlocuim realitatea cu virtualul, cum ne-am preschimbat în consumatori abulici sau, în cazul "fericit", în imitatori disciplinați ai unor prostii.

E o formă de sclavie pe care nu o prea discutăm, pentru că ar însemna să acceptăm cât suntem de slabi și de alienați.

În acest context, o entitate care stăpânește mecanismele de targetare și retargetare ale rețelei poate face ravagii. Nu e vorba doar despre numărul de urmăritori ai cuiva: e vorba despre a pricepe cum se produce, pe de o parte, profilarea consumatorilor și, pe de altă parte, viralizarea mesajelor.

Rețeaua știe despre fiecare utilizator milioane de lucruri importante. Nu mii, nu zeci de mii. Milioane. Dacă am putea lista la imprimantă profilul oricărui utilizator, am fi înspăimântați. Gândiți-vă doar că fiecare like și fiecare share constituie o informație prin care algoritmii îmbunătățesc profilul fiecărui om.

Nu doar că rețeaua știe care-ți sunt preocupările și cât timp aloci fiecăreia, dar știe și cum ți se modifică mușchii faciali la câteva secunde ale unui video, dacă ești entuziasmat, revoltat sau întristat.

Nu doar că rețeaua știe care-ți sunt cercurile sociale concentrice (prieteni buni, amici, cunoștințe etc), dar știe când, cât și despre ce ai comunicat cu fiecare.

Este nevoie doar de un centru de comandă care să folosească mecanismele de profiling și de viralizare pentru ca mesajul unei entități să ajungă exact acolo unde se dorește a ajunge.

O asemenea victorie-șoc, neprevăzută de nimeni, nu e aleatorie. Nu e noroc și nu e întâmplare. Este rezultatul unei operațiuni în care o entitate a știut să folosească rețeaua pentru a "însămânța" numele unui candidat în milioane de minți din țară și din străinătate.

Începând cu aceste alegeri, virtualul prevalează în fața realului.

Virtualul a devenit mai influent pentru că omenirea se mută în rețele digitale și trăiește tot mai puțin în corpurile fizice.

Să trecem și la conținutul acestei operațiuni. Fiindcă nu e suficient să cunoști mecanismele de digital marketing (targetare, retargetare, viralizare) dacă nu există și un "teren fertil" pentru semințele pe care vrei să le sădești.

Probabil acesta este un "elefant" și mai mare din "încăperea" numită România. Ar fi simplu să spunem că 40% din populația țării sunt niște naivi, manipulabili și neinformați.

În fapt, suntem tot noi: e fratele tău, bunica ta, cumnatul, vărul primar, prietenul plecat la muncă, vecinul, fostul coleg de liceu și așa mai departe. Suntem tot noi, doar că mai puțin dispuși să așteptăm viitorul.

Ceea ce se recreează pe rețele este o nouă religie politică, un nou tip de mesianism construit pe nostalgie.

Milioane de oameni nu fac față, la propriu, vitezei cu care se petrec schimbările de la nivel mondial.

Milioane de oameni nu înțeleg ce-i cu inteligența artificială.

Milioane de oameni nu înțeleg de ce Rusia a atacat Ucraina și cine mai poate separa binele de rău în conflictul dintre israelieni și palestinieni.

S-au prăbușit toate reperele. Oamenii nu mai știu încotro să se uite și în cine să aibă încredere. Nu numai că vechiul mod de viață este asediat de virtualitate, dar concepte fundamentale, precum femeia și bărbatul, sunt răsturnate și chestionate. Iar cine modifică limbajul modifică lumea.

În acest context, ceea ce se caută în mod primordial, ținta după care tânjim cu toții, este o identitate limpede. Cine sunt eu? Cine mai suntem noi? Istoria este reinterpretată, tradițiile sunt transformate în marfă, marile puteri spun cu totul altceva decât știam despre ele.

Timp de ani de zile, pe rețele ne-a fost inculcată o mentalitate de victime. "România e o colonie, nu mai avem industrie, ne-au cumpărat pământul străinii, profitul se duce în altă parte".

Ceea ce nu spun partidele și televiziunile românești este că o parte din acest discurs este adevărată. De aceea semințele aruncate în rețele încolțesc.

Oamenii văd că de 35 de ani ne străduim să ajungem Vestul din urmă și că, în acest proces, renunțăm treptat la atribute care ne definesc, începând de la limba română până la recunoștința pentru puținele noastre figuri istorice.

Demitizarea a fost dusă la extrem: or, nu există națiune și nici viitor în lipsa unor identificatori și a unei mitologii.

Toate țările își mitizează trecutul prin cultură: oamenii au nevoie de această mitizare și s-au săturat să le fie dărâmate statuile. Nu mai contează că aceia care le vând o întoarcere la tradiții sunt patetici, agresivi sau incompetenți.

Există o sete imensă de a nu ne mai fi rușine cu cine suntem. Această sete a fost întreținută și stimulată prin mii și mii de grupuri și grupulețe de pe rețele, care au insistat zi de zi pe mesajul că România își pierde sufletul și atributele identitare.

E o sete reală și justificată.

România s-a rupt între părinții plecați la muncă și bunicii rămași să crească nepoți. Iar aici, acasă, am acceptat ca în centrul comunicării publice să se așeze televiziuni care glorificau lumea interlopă și descurcăreala.

Poate că cei care au votat cu Călin Georgescu sunt naivi. Poate că nu s-au informat suficient. Dar sigur n-au votat cu el pentru că vor să ne aliem cu Rusia sau să ieșim din NATO.

Au votat cu el pentru că le-a spus că România poate să hrănească de 4-5 ori mai mulți oameni. Au votat cu el pentru că le-a spus să nu le fie rușine cine sunt. Au votat cu el pentru că teoria conspirației e mai ușor de acceptat atunci când nu vezi soluții pentru a te întoarce acasă.

Au votat cu el pentru că niciun partid și niciun politician cunoscut nu are vreo viziune cu privire la recăpătarea demnității.

Au votat cu el pentru că vor să vorbească românește, nu romgleză, pentru că vor să negociem mai curajos în interiorul UE, pentru că vor să și visăm, nu doar să dormim.

Asta cred. Cred că e momentul să vorbim despre ceea ce ne înspăimântă și că toți liderii actuali trebuie să fie dați la o parte.

Există în țara asta sute de mii de oameni care sunt buni la ceea ce fac și care se pricep la ceea ce spun. Ei trebuie să conducă și ei trebuie să se simtă reprezentați.

Călin Georgescu e doar simptomul că milioane de români mai cred în România și că încă își văd viitorul aici. Rămânând sau întorcându-se. Încă o dată, de la început.