Ce înseamnă împrumutul de la FMI. Un interviu lămuritor

Lucian Davidescu este editor al secţiei News/Macroeconomie la cotidianul economic “Business Standard”. I-am adresat câteva întrebări de profan, să înţeleg(em) mai bine ce presupune un nou acord cu FMI, care pot fi avantajele şi care sunt riscurile economiei româneşti dacă nu foloseşte aceşti bani în mod eficient.

De ce a ajuns România în situaţia de a fi nevoită să se împrumute?
Lucian Davidescu: Nu este nevoită, dar, în cazul în care va fi nevoită, este bine să facă diligenţele de acum. Poate fi o profeţie care nu se mai împlineşte. Dacă facem acum acord cu FMI, s-ar putea să fie mai mari şansele să nu ne trebuiască.
De ce e bine şi de ce nu e bine să ne împrumutăm?
Pentru că banii de la FMI ar fi în primul rând o plasă de siguranţă. Partea proastă e că trebuie să dai banii înapoi. Plus, sau măcar, dobânzi. O precizare: împrumutul are două componente. Cea de la FMI, care înseamnă doar un potenţial de finanţare deschis pentru BNR. Şi cea de la UE/Banca Mondială, care merge pe proiecte sau direct la bănci, ca linii de finanţare. E bine să ne împrumutăm ca să compensăm ieşirile de capital din economie. Nu e bine dacă ajungem să irosim banii.
Ca să înţeleg mai limpede: o parte din bani îi ţinem la BNR, să nu se prăbuşească leul, alţii îi investim în economie?
Da, cel puţin aşa a zis Isărescu. Banii de la FMI se duc exclusiv la BNR, în caz că vor fi traşi. De restul este nevoie pentru ca economia să nu aibă probleme în caz că vine alt val al crizei şi pleacă şi banii care au mai rămas.

Ce condiţii pune FMI la un asemenea împrumut?
Ei au un reţetar care include în principal tăieri de cheltuieli şi majorări de impozite, pe care îl aduc la negocieri. În funcţie de poziţia de forţă a clientului, renunţă la mai multe sau la mai puţine. Asta e bine să ne rămână în cap tot timpul. Noi suntem clientul, ei fac profit pe seama noastră. FMI este o instituţie de model anglo-saxon, orientată pe profit şi pe instrumente de piaţă.
Cine are dreptate privind metoda corectă în timp de criză - patronii care spun că ar trebui scăzute impozitele sau FMI care le vrea mai mari?
Majorările de impozite înseamnă bani care ies din sectorul privat şi intră în cel public. Dacă sectorul public ar reuşi să fie mai performant, şi premise ar avea în timp de criză, n-ar fi o problemă. Însă riscul la noi este ca banii să nu fie folosiţi eficient sau, mai rău, să nu fie folosiţi deloc. Şi cred că asta-i principala problemă a României acum. Ai văzut ce a zis Băsescu, 9 miliarde de euro de la UE pe care nu i-am luat…

Ce îţi spune dimensiunea sumei de 20 de miliarde, pe care se zice că ar urma s-o împrumutăm?
Este cea mai mare intrare unitară de capital pe care a văzut-o România vreodată. De banii ăştia se pot face groaznic de multe lucruri sau groaznic de puţine. Oricum, probabil este o sumă maximală, care ia în calcul cel mai negru scenariu de derapaj. Înseamnă, de exemplu, mai mult decât toată lichiditatea din piaţa monetară. Adica toţi banii care chiar circulă fizic în economie.
Ce înseamnă să ai o datorie externă cam cât rezerva BNR şi să mai împrumuţi încă pe atâta?
Iarăşi, depinde ce faci cu banii. În scenariul fericit nu înseamnă nimic, poate să-ţi aducă chiar profit. Adică: iei bani cu dobândă mică şi îţi rostogoleşti din datoriile existente luate cu dobândă mare. Creşte încrederea în România şi vin investiţii suplimentare.
Unde ar trebui investiţi aceşti bani pentru ca economia să resimtă această infuzie fără precedent?
Îţi faci infrastructura şi obţii îmbunătăţiri de eficienţă în toată economia, urmate de colectări mai mari din impozite. Poate să fie un cerc virtuos, într-o logică de dezvoltare. Într-o logică socialistă, de stagnare, mai bine stai liniştit.