Când presa tabloidă face, pe bună dreptate, agenda zilei
Nu mă interesează dacă ministrul de Externe are sau nu o idilă. E viaţa lui, familia lui şi nu are decât să-şi asume răspunderea.
Dincolo însă de posibila dezvăluire cu miros de alcov, ceea ce mi se pare cu adevărat grav este că unul dintre cei mai importanţi demnitari ai statului se plimbă prin centrul Bucureştiului la volanul unei maşini. Şi mă întreb: nu există nişte reguli precise ale SPP în acest sens? Nu se expune şeful diplomaţiei procedând aşa? Nu trebuie el să respecte anumite proceduri care ţin de siguranţa demnitarilor şi, implicit, de siguranţa naţională?
Greşesc eu sau, din clipa în care devine membru al guvernului, un cetăţean este dator să-şi schimbe comportamentul şi să renunţe la unele plăceri ale expunerii publice relaxate? Cum e posibil ca tu, ministru de Externe, să aştepţi la volan, într-o parcare, fără nici o protecţie, şi apoi să ieşi pe trotuar cărând nişte plase cu mâncare la pachet?
P.S. Din revista care a publicat fotografiile, pare că ministrul i-a observat pe paparazzi şi, într-una dintre imagini, se uită fix în direcţia lor. Ce-o fi fost în mintea lui - “ori la bal, ori la spital”?