Brazil de noapte (10): Iminenţă

Ce mai poţi să faci când intri în criză de timp, când ştii că au rămas doar câteva minute şi rişti să pierzi o ocazie cu care e foarte posibil să nu te mai întâlneşti? Cum să mai fii lucid, cum să reuşeşti atunci, când mintea îţi stă numai la secundele care trec, ceva ce nu ai fost în stare să inventezi o partidă (era să scriu “o viaţă”) întreagă?

Şi mi-am amintit o fază de la cel mai important meci din istoria Craiovei, acel 1-0 cu Kaiserslautern din 1983. Mai erau puţine minute de joc şi  Cămătaru a primit o minge pe la 35 de metri de poarta nemţilor. N-avea cu cine să combine, era marcat de un fundaş şi te-ai fi aşteptat să se îndrepte spre careu, în stilul său de buldozer. Când colo, vârful Craiovei – parcă-l văd şi azi, cu jambierele lăsate pe glezne şi cu mingea venindu-i cumva în lateral – a şutat de acolo, de departe, ca un strigăt al disperării (ce poţi spera de la o asemenea distanţă?). Dar mingea s-a dus bine, portarul a respins în corner şi din acel corner avea să vină golul izbăvitor al lui Negrilă şi prima semifinală europeană a unei echipe de club din România.

Olanda – Mexic 2-1 (2-1). Au înscris Sneijder şi Huntelaar, respectiv Giovani Dos Santos.

Ce vreau să zic cu asta? Că s-ar putea ca, în acele momente de stres acut, când precipitarea înlocuieşte raţionamentul, să fie nevoie de o acţiune ieşită din schemele ştiute pe de rost. Că şansa de a ieşi din iminenţă e să întreprinzi ceva neaşteptat şi iraţional, o acţiune ce pare aberantă, dar care s-ar putea să deschidă o uşiţă nebănuită către un spaţiu alternativ. Să laşi mintea în voia ei, eliberând-o pentru câteva clipe de controlul cu care te-ai obişnuit (şi cu care ai obişnuit-o), asta ar putea fi “cheia”.

Cam asta a făcut olandezul Dirk Kuyt când mai erau vreo trei minute din meci. A riscat undeva, pe dreapta, într-o fază ce se anunţa la fel de sterilă ca toate încercările anterioare. N-a mai jucat raţional o minge pe care experienţa îi impunea să nu o piardă: maxim, ce se putea întâmpla dacă făcea altfel? Aşa s-a născut cornerul din care a egalat Sneijder.

Aceasta nu e o demonstraţie, ci o ipoteză. Mă fascinează aceste îngustări ale realităţii, cum a fost răsturnarea de scor reuşită de olandezi sau golul egalizator al grecilor din ultimul minut de joc, şi vă spun în ce fel mă raportez la ele. Pentru aceste momente de incertitudine şi surpriză ne uităm, de fapt, la fotbal. Ne uităm.

*