Brazil de noapte (1): Dunga
Să risc? Să nu risc? Hai să risc, deşi abia s-a jucat primul meci: nu cred că Brazilia poate câştiga acest Mondial.
Dacă ne întoarcem în timp şi ne gândim la componenţa echipelor care au cucerit trofeul, găsim un soi de numitor comun, un pattern care, teoretic, va fi respectat şi la această ediţie: o naţională învingătoare are personalităţi în toate compartimentele (apărare, mijloc, atac). Ce e o “personalitate”? Un jucător pe care-l ţii minte pentru stilul său, pentru alură, pentru curaj ori pentru încăpăţânare, pentru dribling, fuleu, săritură la cap – ceva care-l scoate din rând şi-l transformă în obiect de admiraţie.
Brazilia din ’70 nu-l avea doar pe Pelé, ci şi pe Carlos Alberto, Tostão, Gérson şi Jairzinho. RFG, în ’74, era blindată complet, începând cu portarul Sepp Maier, trecând prin Beckenbauer, Vogts, Breitner şi ajungând la golgeterul Gerd Müller. Argentina din ’78 te duce imediat cu gândul la Kempes, dar acolo erau şi Passarella, Ardiles, Bertoni, Luque. Italia lui Paolo Rossi se baza pe Zoff, Scirea, Baresi, Antognoni şi Conti, pe lângă Maradona jucau Burruchaga şi Valdano, iar pentru golurile lui Romario şi ale lui Bebeto din ’94 munceau Cafu, Raí, Dunga…
Brazilia de azi îl are, eventual, pe Neymar, însă, după ce l-am văzut un sezon la Barcelona, el e departe de ce ne aşteptam să fie. Ştiu, o să ziceţi că nu-i putem omite pe Thiago Silva, Dani Alves sau David Luiz, dar simţiţi şi dumneavoastră că nu e suficient. Nu e.
Iar eu ţin cu Brazilia de când am început să mă uit la Mondiale.
*
Brazilia – Croaţia 3-1 (1-1). Au înscris: Neymar (2) şi Oscar, respectiv Marcelo (autogol).
Trist început de campionat mondial. Trist şi fără strălucire. Un stadion căruia îi lipseşte măreţia pentru a găzdui meciuri de asemenea nivel. Un arbitru, japonezul Nishimura, speriat să nu fie scos ţap ispăşitor dacă gazdele nu obţin trei puncte (pentru că n-a fost penalty la Fred şi poate că nici fault în atac la golul anulat al croaţilor). O naţională braziliană pe care prea mulţi o dau favorită, dar care, în lipsa unei identităţi colective, n-a construit nici o fază memorabilă. O naţională croată care părea să aibă vână, dar care, din slăbiciune, s-a refugiat în victimizare.
Din această primă partidă ne vom mai aminti, poate, doar folosirea în premieră a spray-ului alb care va salva de la dispariţie specia (oricum) rară a executanţilor de lovituri libere. Dunga temporară pe care jucătorii din zid nu o mai pot depăşi fără a fi văzuţi (şi pedepsiţi) îi va hrăni cu încredere pe puştii care exersează la antrenamente cum să-şi folosească ristul interior şi le va reda bucuria fotoreporterilor din spatele porţii, care uitaseră ce frumos de inutil e zborul spre vinclu al unui portar disperat.
Nota meciului: 6.
Jucătorul meciului: Neymar.
*